Ultimele Stiri· 2 min citire

Ministerul Educației va susține financiar doar grădinițele aflate în construcție

Ministerul Educației va susține financiar doar grădinițele aflate în construcție

Ministerul Educației va susține financiar doar grădinițele aflate în construcție

Publicat2 iun. 2009, 09:11
Actualizat2 iun. 2009, 22:50
SursăNewsIn

Ministrul Educației, Ecaterina Andronescu, a declarat marți la Drobeta Turnu Severin, că în acest an ministerul va susține în continuare grădinițele aflate în construcție, însă nu va mai aloca fonduri pentru altele noi, fiind un "an al crizei".

"Grădinițele reprezintă un obiectiv prioritar pentru noi. Știu că este nevoie de construcții noi, dar suntem într-un an al crizei și trebuie să încercăm să atragem și alte surse. Este nevoie pentru că a crescut cifra demografică, dar și pentru că, din cauza legii retrocedărilor, în ultimii ani foarte multe grădinițe au fost desființate. Anul acesta vom susține toate grădinițele care sunt în construcție", a mai spus ministrul Educației.

Ecaterina Andronescu s-a întâlnit, marți, la Colegiul Decebal din Drobeta Turnu Severin, cu directorii unităților școlare din județul Mehedinți. Ea le-a spus cadrelor didactice mehedințene că ministerul pe care îl conduce și-a propus să deruleze un program de formare profesională continuă a tuturor cadrelor didactice din România, program care va fi finanțat cu 5 milioane de euro de către Banca Mondială.

Ministrul a mai spus, la Mehedinți, că, din cauza programei școlare foarte încărcate, mulți elevi s-au îndepărtat de școală, motiv pentru care reforma curriculară trebuie modificată cât mai repede.

"Reforma curriculară nu mai poate aștepta, disciplinele sunt supraîncărcate, iar elevii s-au îndepărtat de școală. Își iau informațiile de pe internet sau din media, pentru că sunt mult mai facile. De aceea, trebuie să separăm ce este util de ceea ce nu este util, astfel încât să primeze formarea de competențe. Oricum, potrivit documentelor UE, conținutul disciplinelor trebuie să structurat astfel încât să se ajungă la cele 18 competențe cheie", a spus ministrul Andronescu.

De asemenea, ministrul Educației a mai spus că și procesul de evaluare școlară trebuie regândit. "Din discuțiile cu profesorii, am aflat că nici evaluările nu mai sunt satisfăcătoare. Tezele cu subiect unic sunt nerelevante, saltă cu două puncte sau chiar mai mult față de nivelul din timpul semestrului, ceea ce până la urmă afectează nivelul de educație", a afirmat Ecaterina Andronescu.

Ministrul a ținut să atragă atenția directorilor de școli prezenți în sala liceului "Decebal" din Drobeta Turnu Severin că nu au motive să se teamă de procesul de descentralizare pentru că, împreună cu liderii de sindicat, ministerul caută soluțiile favorabile în acest sens.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Ultimele Stiri