Ultimele Stiri· 2 min citire

Materialul genetic al sexului masculin reprezintă o barieră în calea longevității, spun cercetătorii

Materialul genetic al sexului masculin reprezintă o barieră în calea longevității, spun cercetătorii

Materialul genetic al sexului masculin reprezintă o barieră în calea longevității, spun cercetătorii

Publicat2 dec. 2009, 10:21
Actualizat2 dec. 2009, 10:42
Sursădailymail.co.uk

Cercetătorii japonezi au creat noi șoareci, folosind material genetic doar de la mame. Concluzia lor a fost că speranța de viață, în cazul acestui tip de șoareci, este de trei ori mai mare decât în cazul șoarecilor obișnuiți, care au și material genetic masculin.

Cercetătorii spun că speranța de viață a femeilor este mai mare cu 5 ani decât cea a bărbaților, pentru că bărbații sunt construiți în mod diferit. Ei susțin că materialul genetic al sexului masculin reprezintă o barieră în calea longevității.

Cercetătorii din Japonia au creat noi șoareci folosind material genetic doar de la mame, excluzând tații din ecuație. Concluzia lor a fost că în aceste cazuri, acest tip de șoareci trăiesc mai mult decât cei creați în urma unui mixaj normal, de gene masculine și feminine. Speranța de viață este de trei ori mai mare decât în cazul șoarecilor obișnuiți, ei trăind în jur de 600-700 de zile.

"Cunoaștem de mult timp ipoteza conform căreia femeile din întreaga lume tind să trăiască mai mult decât bărbații, însă motivul nu era foarte clar. Nu știam dacă longevitatea este controlată de genomul unui singur părinte sau de cel al ambilor părinți, a declarat coordonatorul cercetării, Tomohiro Kono, potrivit dailymail.co.uk

El susține că șoricelul fără tată este elementul esențial al cercetării. Materialul genetic, luat de la ovulul acestui șoarece, a fost prelucrat în laborator pentru ca genele să se comporte ca și genele de spermă. Noul material a fost transferat ovulelor ajunse la maturitate, dar care nu erau fertile, pentru a putea evolua la stadiul de embrion și pentru a putea fi apoi transferat la mama surogat. Astfel, șoarecii nou născuți erau un rezultat bimaternal, cu material genetic de la două mame. Speranța lor de viață a fost comparată apoi cu cea a șoarecilor cu mamă și tată.

Întrebarea pe care cercetătorii și-o pun este dacă, eliminând sexul masculin, de tot, am putea maximiza speranța de viață. Oamenii de știință spun însă că acest lucru nu este realistic, încă.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Ultimele Stiri