Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale (MAPDR) a efectuat, până în prezent, lucrări de împădurire pe 5.200 hectare de teren ceea ce reprezintă 42,2% din totalul de 12.300 hectare programate pentru acest an, potrivit datelor furnizate Agenției NewsIn de instituție.
Totodată, datele ministerului de resort arată că pentru acest an au fost programate lucrări de întreținere a plantațiilor înființate în anii anteriori pe o suprafață de 58.600 hectare, din care au fost realizate 53.200 hectare.
De asemenea, pentru anul 2009 au fost programate lucrări la drumuri forestiere pe lungimea de 230,56 km cu o valoare de 29,649.000 lei.
"Valoarea lucrărilor executate la drumurile forestiere este de 29.616.000. lei. Lucrările au fost executate pe toată lungimea programată (230,56 km), dar s-au pus în funcțiune 56,5 km", se arată în datele Ministerului Agriculturii.
Potrivit MAPDR, lucrările de împădurire s-au realizat în majoritatea județelor, iar drumuri forestiere în județele: Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Buzău, Caraș-Severin, Covasna, Dâmbovița, Gorj, Hunedoara, Iași, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Prahova, Satu Mare, Suceava, Tulcea, Vâlcea și Vrancea.
În plus, Ministerul Agriculturii mai arată că de la începutul anului au fost defrișate și scose definitiv din fondul forestier național circa 70 hectare de teren.
Conform datelor MAPDR, fondurile alocate pentru împăduriri în 2009 sunt în valoare totală de circa 147 milioane lei, dintre care 110 milioane lei din Fondul de conservare și regenarare a pădurilor, 9,3 milioane lei din Fondul de ameliorare a fondului funciar cu destinație silvică și circa 28 milioane lei milioane lei de la bugetul de stat.