Ultimele Stiri· 1 min citire

MANDATUL LA CONTROL - Miron Mitrea este parlamentarul de Vrancea cu cea mai slabă activitate din actuala legislatură

MANDATUL LA CONTROL - Miron Mitrea este parlamentarul de Vrancea cu cea mai slabă activitate din actuala legislatură

Publicat5 aug. 2009, 21:00
Actualizat6 aug. 2009, 12:42
Sursărealitateacluj.ro

Miron Mitrea este parlamentarul de Vrancea cu cea mai slabă activitate din actuala legislatură

Miron Mitrea este parlamentarul de Vrancea cu cea mai slabă activitate din actuala legislatură. Ales în colegiul 2, cu voturile a peste 40.000 de vrânceni, Mitrea se află în conflict cu actuala conducere a PSD, ceea ce pare să-i fi afectat și performanțele de senator. Apariții tv, articole pe blog și dispute publice cu membrii conducerii centrale a Partidului Social Democrat. Cam la asta se rezumă activitatea lui Miron Mitrea, senator de Vrancea, în ultima perioadă. Fost deputat al județului între 1996 și 2008, ales senator în noiembrie, Mitrea are rezultate modeste în Parlament, la sfârșitul primei sesiuni din actuala legislatură. Pagina Senatului nu consemnează în dreptul său inițiative legislative, declarații politice, întrebări, interpelări către miniștri sau către primul ministru. Vizitele în județ ale senatorului Miron Mitrea sunt rare și au legătură mai mult cu evenimente politice. Despre audiențe acordate personal cetățenilor sau activitatea birourilor sale parlamentare, senatorul nu a făcut nici o declarație publică. Reporterii Realitatea Tv Focșani au încercat în repetate rânduri, inclusiv pe parcursul zilei de astăzi, să-l contacteze pe senatorul de Vrancea Miron Mitrea. A lua legătura cu el este, însă, o adevărată aventură.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Ultimele Stiri