Ultimele Stiri· 1 min citire

Manchester City pregătește 17 milioane de euro pentru Drogba

Manchester City pregătește 17 milioane de euro pentru Drogba

Manchester City pregătește 17 milioane de euro pentru Drogba

Publicat15 mai 2009, 14:19
Actualizat15 mai 2009, 14:24

Manchester City se pregătește de o nouă vară fierbinte pe piața transferurilor. Deși nu a reușit să rupă gura târgului în acest sezon, în ciuda transferurilor răsunătoare efectuate în 2008, cei de la City perseverează și aleargă din nou după nume mari, în speranța că vor ajunge printre marile puteri ale Europei.

Ținta numărul unu a managerului de la City, Mark Hughes, este Didier Drogba, de la Chelsea, pentru care șeicii pregătesc aproape 17 milioane de euro. Tehnincianul și-a manifestat interesul pentru ivorian și la începutul anului, dar atunci londonezii au refuzat categoric să-l cedeze, fără a exclude, totuși, o posibilă mutare în vară.

Pe lângă cele 17 milioane de euro pe care ar urma să le plătească celor de la Chelsea, oficialii de la Manchester City pregătesc pentru Didier Drogba un contract pe trei ani, cu un salariu de 8,7 milioane pe sezon.

Cei de la City își doresc cu disperare un atacant, iar viitorul lui Drogba la Chelsea pare destul de nesigur. În privința cedării ivorianului la City, părerile sunt împărțite la nivelul conducerii londonezilor, însă oferta este foarte tentantă, mai ales că vine pentur un jucător de 31 de ani, care în ultima vreme a fost adesea accidentat.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Ultimele Stiri