Cinci observatori din Rusia și Belarus, care urmau să participe la monitorizarea alegerilor legislative anticipate din orașul Bălți, au fost obligați de poliție, marți dimineață, să părăsească localitatea, anunță Deca-press, citată de Jurnal de Chișinău.
Informația a fost confirmată de comisarul orașului Bălți, colonelul Valeriu Poparcea, care a precizat că "cele cinci persoane, de fapt, nu aveau acreditări de observator".
El a precizat că observatorii nu au fost expulzați propriu-zis, ci le-a fost redus termenul de ședere în Republica Moldova. "În prezent, cetățenii respectivi se află la consulatele țărilor lor din Chișinău pentru discuții", a adăugat Poparcea. El a mai spus că, potrivit unor informații, cele cinci persoane ar fi urmat "să facă probleme", inclusiv "să organizeze dezordini în masă".
Președintele Consiliului Electoral pentru Circumscripția Bălți, Ion Ciobanu, a declarat că autoritatea electorală nu a fost informată despre acest incident.
De asemenea, presa ucraineană a anunțat că nu au fost admiși, pentru monitorizarea alegerilor din 29 iulie, reprezentanți din Ucraina, Kazahstan, Armenia, Azerbaidjan, Belarus și Georgia.
Contactat de NewsIn, secretarul Comisiei Electorale Centrale (CEC), Iurie Ciocan, a explicat că observatorii respectivi nu se acreditaseră la CEC. Ei făceau parte dintr-o organizație neguvernamentală din afara Republicii Moldova, care are membri din mai multe țări, a declarat Ciocan.