Un număr de 15 trenuri de călători au fost anulate sau deviate după ce terasamentul liniei de cale ferată s-a surpat între haltele Arpașu și Porumbacu, pe Magistrala Brașov - Sibiu din cauza precipitațiilor abundente, informează Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI).
Astfel, potrivit unui comunicat remis luni de MTI, trenul 452 în relația Brașov - Sibiu - Curtici a fost anulat în relația Ucea - Vințu de Jos și circulă pe ruta deviată prin Ucea - Brașov - Sighișoara - Vințu de Jos, apoi circulă normal și trenul 826 în relația Sibiu - București Nord a fost anulat în relația Porumbacu - Ucea, se asigură transbordarea călătorilor cu mijloace auto între Porumbacu și Ucea. De asemenea, trenul 2101 în relația Brașov - Sibiu a fost anulat în relația Ucea - Porumbacu, iar transbordarea călătorilor se asigură cu mijloace auto între Ucea și Porumbacu.
De asemenea, începând cu data de 13.07.2009 și până la redeschidere, trenul 1621/1621-2 va fi anulat în relația Brașov - Sibiu - Vințu de Jos, circulând pe rută deviată prin Brașov - Sighișoara - Copșa Mică - Vințu de Jos, iar apoi circulă normal până la Timișoara Nord. Trenul 1622-1/1622 va fi anulat, luni, în relația Vințu de Jos - Sibiu - Brașov, va circula pe rută deviată prin Vințu de Jos - Copșa Mică - Sighișoara - Brașov, apoi circulă normal până la București Nord.
În același timp, începând cu data de 13.07.2009 și până la redeschidere, trenul 827 în relația București Nord - Brașov - Sibiu, a fost anulat pe distanța Brașov - Sibiu. Tot de luni și până la redeschidere, trenul 1752 în relația Suceava - Sibiu a fost anulat pe distanța Brașov - Sibiu. Totodată, începând cu data de 13.07.2009 trenul 1751 în relația Sibiu- Suceava a fost anulat pe distanța Sibiu - Brașov. Trenul 453-2 în relația Budapesta - Brașov a fost anulat pe distanța Sibiu - Brașov începând cu data de 13.07.2009 și până la redeschidere.
Totodată, trenul 1631 va fi anulat în relația Brașov - Mediaș începând cu data de 13 sau 14.07.2009 și până la redeschidere, apoi circulă din stația Mediaș cu orar întârziat până la Oradea. În același timp, trenul 1632 se anulează pe relația Mediaș - Brașov începând cu data de 13 sau14.07.2009 și până la redeschidere. De asemenea, din13 sau14.07.2009 și până la redeschidere, trenul 1635 în relația București Nord - Brașov - Sibiu, va fi anulat în relația Brașov - Sibiu și circulă pe rută deviată prin Brașov - Mediaș - Copșa Mică - Sibiu. Grupa de vagoane pentru tren 1631 se detașează în stația Mediaș. Apoi trenul 1635 circulă normal până la Sibiu.
În plus, începând cu data de 14.07.2009 și până la redeschidere, trenul 826 în relația Sibiu - Brașov - București Nord va fi anulat pe distanța Sibiu - Brașov și tot cu aceeași dată trenul 452-1 în relația Brașov - Budapesta va fi anulat pe distanța Sibiu - Brașov. De asemenea, începând de marți și până la redeschidere trenul 1636 în relația Sibiu - Brașov - București Nord este anulat în relația Sibiu - Brașov și circulă pe rută deviată prin Sibiu - Copșa Mică - Mediaș. În stația Mediaș se atașează grupa de vagoane sosită cu trenul 1632. Apoi, trenul 1636/ 1636-1 circulă normal pe distanța Brașov - București Nord - Constanța.