Liderii Federației Sindicale a Siderurgiștilor-Metarom se întâlnesc, astăzi, la București, cu ministrul de Finanțe Gheorghe Pogea și, posibil, cu ministrul Economiei Adriean Videanu, cărora le cer să sprijine metalurgia românească, puternic afectată de recesiune.
"Întâlnirea cu domnul ministru de Finanțe, Gheorghe Pogea, va avea loc mâine (miercuri, n.r.), de la ora 8.30. Sperăm ca la întâlnire să participe și ministrul Economiei, Adriean Videanu, însă de aici nu avem nicio confirmare", a declarat, marți, vicepreședintele filialei FSS-Metarom din combinatul siderurgic ArcelorMittal Galați, Nelu Macovei.
Potrivit aceleiași surse, la întâlnire vor participa liderii FSS-Metarom și delegați din mai multe combinate românești, dintre care trei de la Galați.
Sindicaliștii din metalurgie vor să le ceară reprezentanților Guvernului să sprijine firmele din acest sector, în scopul depășirii perioadei de criză. "(...) Propunem ca discuțiile noastre să se axeze pe trei direcții principale: măsuri de redresare a firmelor, creșterea gradului de ocupare și păstrarea locurilor de muncă, precum și măsuri de stimulare a consumului intern de produse finite, realizate în firmele de pe teritoriul României", se arată în comunicatul transmis Ministerului Finanțelor Publice de către FSS-Metarom și semnată de președintele federației, Mircea Scîntei.
Liderii sindicali din combinatul ArcelorMittal Galați au pichetat, marți, timp de două ore sediul societății. Protestul a avut loc simultan în zece țări europene în care ArcelorMittal desfășoară activități. Tot marți, 1.300 de lideri sindicali ai Federației Europene a Metalurgiei, inclusiv din România, au organizat un marș de protest pe străzile Bruxelles-ului, până la sediul companiei ArcelorMittal, unde au depus o scrisoare deschisă adresată managementului Grupului. De asemenea, liderii sindicali critică faptul că, din debutul crizei, managementul ArceloMittal nu a consultat sindicatele înaintea adoptării măsurilor anti-criză, ci doar le-a comunicat acestora hotărârile luate unilateral.
ArcelorMittal este cea mai mare companie de oțel din lume, având 330.000 de angajați în peste 60 de țări. În România, compania controlează combinatele de la Hunedoara și Galați, producătorii de țevi din Roman și Iași, operatorul portuar Romportmet Galați și filiala locală a companiei de construcții ArcelorMittal Construction.