Ultimele Stiri· 2 min citire

Liderii bisericilor creștine au transmis credincioșilor mesajele de Crăciun

Liderii bisericilor creștine au transmis credincioșilor mesajele de Crăciun

Liderii bisericilor creștine au transmis credincioșilor mesajele de Crăciun

Publicat25 dec. 2009, 05:47
Actualizat25 dec. 2009, 11:18
SursăRealitatea TV

Patriarhul Daniel, Arhiepiscopul Mitropolit al Bisericii Romano-Catolice la București și Arhiepiscop Major al Bisericii Române Unită cu Roma, Greco-Catolică, și-au transmis urările de pace și bunătate tuturor credincioșilor ce sărbătoresc Nașterea Domnului.

Patriarhul Daniel, Arhiepiscopul Mitropolit al Bisericii Romano-Catolice la București și Arhiepiscop Major al Bisericii Române Unită cu Roma, Greco-Catolică, și-au transmis urările de pace și bunătate tuturor credincioșilor ce sărbătoresc Nașterea Domnului. Conducătorii celor trei biserici au îndemnat credincioșii la liniște, reconciliere și solidaritate.

Preafericitul Daniel urează românilor pace în suflete și multă sănătate. Patriarhul Bisericii Ortodoxe îi îndeamnă pe credincioși să nu uite de cei bolnavi, săraci și de bătrâni. Rugăciunile lui la acest sfârșit de an s-au îndreptat și spre acei copii care nu-și vor petrece Crăciunul alături de părinții lor, plecați în străinătate. "Să nu uitam în rugăciunile noastre nici pe romanii din afara hotarelor, care se bucură când simt prețuirea și dragostea noastră a tuturor celor din țară...Cu prilejul Sfintelor Sărbatori ale Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos, Anului Nou – 2010 și Botezului Domnului, vă adresăm tuturor calde și părintești doriri de pace și sănătate, fericire și mult ajutor de la Dumnezeu în toată fapta cea bună!"

Și Arhiepiscopul Mitropolit al Romano-Catolicilor, Ioan Robu a îndemnat credincioșii să-și amintească de Crăciunul din 1989 și le cere credicinioșilor să facă din trăirea Crăciunului o sărbătoare a dărniciei sufletești și a solidarității. "Iubiți credincioși, nu pot uita tristețea zilelor din Crăciunul din timpul Revoluției de acum 20 de ani, atunci când nu am putut să ne adunăm cu toții în jurul altarului pentru a sărbători Nașterea lui Cristos, atunci când Catedrala și bisericile noastre din București au rămas închise și în întuneric. Acum nu mai e ca atunci, dar trebuie să fim tari în fața încercărilor și statornici în primirea luminii Celui care s-a născut pentru a ne fi Mântuitor: lumina iubirii și a bunătății, a solidarității și a păcii. Sărbători Fericite și La mulți ani!"

Lucian, Arhiepiscopul Major al Bisericii Române unită cu Roma, Greco-Catolică a îndemnat la solidaritate și liniște sufletească în aceste zile sfinte ale sărbătorii de Crăciun. "Bucuria încrederii lui Dumnezeu venit pe pământ la Crăciun este așadar speranța noastră. Chiar și azi, într-o lume a apostaziei de credință, cultura interioară a Bisericii este și va rămâne pururi: a-i oferi lui Dumnezeu în suflete și în societate locul cel mai de cinste... Vă adresez sfânta urare de pace și depline mângâieri sufletești. Noul an 2010 să vă aducă, dragii mei, prin mijlocirea Doamnei noastre, de Dumnezeu Născătoare și pururea Fecioară Maria, harurile îmbelșugate ale Viflaimului."

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Ultimele Stiri