Caz șocant în Timiș! Un bărbat trimis în judecată pentru trafic de droguri ar fi pus la cale uciderea unui jurnalist care a relatat despre el! Ar fi pregătit chiar și un pistol! Și de parcă nu era de ajuns, în rețea ar fi fost implicat un polițist, care i-ar fi ajutat, informează Realitatea PLUS.
Bărbatul și un complice al său, sunt acuzați de săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, încercarea de a determina săvârșirea unei infracțiuni de omor și nerespectarea regimului armelor și al munițiilor.
În acest caz este implicat și un polițist, care se pare că i-ar fi oferit inculpatului informații confidențiale despre ancheta DIICOT, acesta fiind în prezent cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de compromitere a intereselor justiției.
Potrivit unui comunicat al DIICOT publicat, astăzi, pe site-ul instituției, pe 13 ianuarie 2020, procurorii au trimis în judecată mai mulți membri ai unei grupări specializate în trafic de droguri, care se ocupa cu vânzarea de cocaină în municipiul Timișoara. Nucleul acestui grup l-au reprezentat mai mulți exponenți ai lumii interlope din oraș, care de-a lungul timpului au fost implicați și în alte activități infracționale comune (șantaje, reglări de conturi, extorcări). Protecția acestei grupări era asigurată de Lucian Boncu, "lider marcant al lumii interlope din municipiul Timișoara".
Prin același rechizitoriu, s-a dispus disjungerea cauzei în vederea continuării cercetărilor în raport cu alte fapte și inculpați.
Astfel, din cercetări a reieșit că, în cursul anilor 2018-2019, Lucian Boncu a inițiat demersuri pentru intimidarea și agresarea jurnalistului Dragoș Boța - editorul șef al publicației pressalert.ro, ca urmare a numeroaselor articole de presă publicate de acesta, în care se relatau evenimente cu caracter infracțional la care participase Boncu, dar și conexiuni ale interlopului cu diferite medii din administrația publică locală.
În acest context, pe 9 septembrie 2019, jurnalistul a publicat un articol, în care relata despre audierea lui Boncu într-un dosar de trafic de droguri instrumentat de DIICOT - Structura Centrală. Profund iritat de acest articol, Boncu ar fi pus la cale planul de ucidere a jurnalistului.
''Pe parcursul cercetărilor, după audierea în calitate de martor, polițistul I.D. a devoalat către persoanele cercetate faptul că la DIICOT se fac investigații referitoare la evenimentul din data de 10 septembrie, lucru care a dus la periclitarea și îngreunarea anchetei și a permis persoanelor cercetate să ia măsuri în vederea contracarării anchetei și influențării celorlalte persoane audiate în cauză, aspecte în raport de care numitul I.D. este în prezent cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de compromiterea intereselor justiției'', precizează DIICOT.