În 1979, o echipă de tineri jurnalişti de la Budapesta şi-au propus să salveze onoarea profesiei lor. Aşa că au înfiinţat Săptămânalul de Economie Mondială. Revista e una de business şi, la început, s-a confruntat cu o mare problemă: nu avea bani de publicitate, de afişe, nu se putea face cunoscută. Aşa că au decis să-şi facă afiş tocmai din copertă.
Aşa s-a născut cea mai năstruşnică şi mai de succes idee de copertă din presa maghiară a ultimelor trei decenii.
Foto: În urmărire generală / Arhiva HVG
De atunci, au devenit trendsetteri. Omul care face diferenţa, master mind-ul coperţilor HVG, este Zoltán Horváth. Istoric, muzeolog şi profesor de engleză, Horváth a lucrat ani buni în advertising. La pensionare, acesta a acordat un interviu Voxpublica.
Aţi mai fost vreodată în România?
Da, pe la mijlocul anilor 1980, ca jurnalist.
Despre ce trebuia să scrieţi?
Noi, pe atunci, ne uitam cu un oarecare confort la aşa-zisele ţări socialiste din jurul nostru, cu atât mai mult la regimul Ceauşescu. Urma să scriu despre viaţa de zi cu zi a românilor, despre condiţiile lor de trai. Ştiam că nu o duc prea bine, dar când am văzut magazinele goale, becurile de 20 W care licăreau pe stradă şi toată atmosfera orwelliană de atunci, trebuie să vă mărturisesc că am fost marcat. Şi, totuşi, a fost interesant.
În medie, în toată această perioadă, cam de câte ori pe an a apărut România pe copertă?
N-aş putea să vă spun, dar ştiu că în a doua jumătate a anilor 1980 a apărut destul de des. A urmat apoi o perioadă de interes mai mare faţă de soarta maghiarilor de peste hotare. Erau subiecte care aduceau, implicit, un tiraj mai ridicat. Au existat, apoi, două momente cardinale: transmisia în direct a evenimentelor din decembrie 1989 şi conflictul din martie 1990 de la Târgu Mureş.
Foto: Apune? / Arhiva HVG
Citiţi interviul cu Zoltán Horváth pe Voxpublica.
