53% dintre românii intervievați în cadrul unui sondaj au fost de acord cu introducerea pedepsei de castrare medicală, în cazul persoanelor condamnate pentru viol, conform unui sondaj, susține Victor Alistar, directorul executiv al Transparency International România.
"Preluarea modelului din Cehia, la care și societatea românească răspunde afirmativ, este o sugestie pentru dezbaterile din plen", a declarat Alistar, în cadrul unei conferințe de presă.
De asemenea, jumătate dintre români consideră că, pentru viol, condamnarea trebuie să fie mai mare de 20 de ani sau detenție pe viață sau castrare, identificând, astfel, violul, drept una dintre cele mai grave infracțiuni, se arată în sondajul TI România.
98,9% consideră că, în cazul săvârșirii infracțiunii de omor și, în general, contra persoanei, nu ar trebui să existe posibilitatea ca infractorul să scape de executarea pedepsei. Tot în cazul săvârșirii infracțiunii de omor, repondenții au considerat, în proporție de 92,2, că ar trebui aplicată închisoarea mai mare de 20 de ani sau detențiunea pe viață.
De asemenea, când este vorba despre infracțiuni contra copiilor, 40,2% dintre români sunt de acord cu închisoare mai mare de 20 de ani sau detenție pe viață. Majoritatea românilor consideră că, pentru tâlhărie, se impune o pedeapsă de la 10 la 20 de ani. În privința furtului, 25,4% consideră că ar trebui pedepsit cu închisoare de la 5 la 10 ani.
Românii sunt "justițiari" și când e vorba despre sechestrarea sau traficul de persoane, majoritatea celor chestionați fiind de acord cu pedeapsa de minimum 20 de ani de închisoare.
Femeile nu vor legalizarea prostituției, pe când bărbații da, mai relevă sondajul TI România.
TI România consideră, în urma sondajului realizat, că "opinia publică are capacitatea de a formula comandamente și propuneri pentru politicile penale ale statului, chiar dacă nu într-un limbaj tehnic".
63,7% consideră că, în cazul infracțiunilor, trebuie să se aplice pedeapsa cu închisoarea. În acest context, 65,9% consideră că infractorii ar fi descurajați să mai comită infracțiuni de teama pedepsei cu închisoarea.
Șapte din zece români nu sunt de acord cu micșorarea pedepselor, așa cum s-a propus în proiectul de Cod Penal al MJ. 36,3% consideră că pedepsele prea mici îi încurajează pe infractori să săvârșească noi infracțiuni. TI precizează că proiectul de Cod Penal conține pedepse chiar mai mici decât cele ale Codului în vigoare. Românii nu sunt de acord cu măsura de înlocuire a executării pedepsei cu sancțiuni mai blânde în cazul săvârșirii infracțiunilor, relevă sondajul TI.
În privința pedepselor care ar trebui aplicate pentru faptele de corupție, 24,3% au răspuns că ar trebui aplicată pedeapsa cu închisoare între 1 an și 5 ani.
Majoritatea românilor consideră că amenda este suficientă pentru infracțiuni contra ordinii publice sau bunelor moravuri. "Influențați de comportamentul pe stadioane, majoritatea românilor opinează că ultrajul ar trebui pedepsit doar cu amenda", precizează TI.
Sondajul IMAS "Ce ar vrea opinia publică să fie legiferat în Codul Penal și Codul Civil" a fost efectuat în perioada 22-30 aprilie, pe un eșantion reprezentativ la nivel național, la cererea TI România.