Actrița Ofelia Popii a reușit să convingă juriul de la Edinburgh cu prestația ei actoricească din piesa "Faust" regizată de Silviu Purcărete, fiind distinsă cu Herald Angel, un important premiu care îi recompensează pe cei care "au impresionat juriul", după ce presa britanică a elogiat-o constant.
"Ofelia Popii a fost senzația acestei săptămâni, în rolul lui Mephistofel", în "visceralul Faust" al lui Purcărete, scrie The Herald, unul dintre partenerii care acordă premiile, alături de Bank Of Scotland.
Încarnându-l pe Mephistofel, Ofelia Popii a oferit "un joc actoricesc dezlănțuit, sălbatic, disperat și, poate surprinzător, înduioșător de vulnerabil", scria Herald Scotland. Prestația Ofeliei Popii este magistrală, în pofida unei slabe montări, scria "The Telegraph", într-o critică acidă a piesei, dar în care tânăra actriță de la Radu Stanca este percepută ca o actriță promițătoare, grație "schimbării remarcabile a registrelor, de la înfățișarea masculină, la cea feminină", ceea ce face ca interpretarea să fie un "adevărat tur de forță". Cotidianul Times a acordat montării lui Purcărete cinci stele, descriind rolul reușit de Ofelia Popii ca pe „un Mephistofel extraordinat, o creatură care ia mereu alt chip”.
Rolul Diavolului din spectacolul "Faust" după J.W. Goethe, pus în scenă de Silviu Purcărete, i-a adus actriței Ofelia Popii și premiul pentru cea mai bună actriță în rol principal la Gala Premiilor UNITER 2007.
Cel de-al doilea Herald Angel a fost decernat actorului Frank Woodley, pentru jocul superb din piesa "Optimism", o adaptare după Voltaire. Marele premiu al juriului, Herald Archangel, a fost atribuit lui Christopher Bell, directorul corurilor de la festival, pentru performanța artistică din deschiderea evenimentului, concertul Iuda Macabeul de Handel.
Actrița Ofelia Popii a mai jucat, printre altele, în două piese regizate de Purcărete, „Pilafuri și parfum de măgar“ (2001) și „Cumnata lui Pantagruel“ (2003), în spectacolul „Gaițele“, în regia lui F. Zamfirescu (2002), în „Electra“, regia Mihai Măniuțiu (2005) și în "Pescărușul" în regia lui Andrei Șerban (2006).
Piesa "Faust" în regia lui Silviu Purcărete, invitat să participe la secțiunea oficială a Edinburgh International Festival, a fost pusă în scenă în zilele de 18, 19, 20, 21 și 22 august, la Lowland Hall, Ingliston.
Cunoscutul regizor român reușește "o adaptare strălucită, sălbatică, a unui mit arhetipal al umanității", pus în scenă într-o hală imensă, se arată în prezentarea dedicată piesei, de pe site-ul festivalului Edinburgh.
"Faust" este un spectacol care îmbină jocul actoricesc cu pantomima, orchestrație live, proiecții video și o imensă mobilizare de forțe din partea figurației. Ilie Gheorghe, în rolul lui Faust și Ofelia Popii, jucându-l pe Mephistofel, sunt cei mai spectaculoși protagoniști ai viziunii lui Purcărete.
După ce a scris "Faust", Goethe își exprima îndoiala că textul ar putea fi dramatizat. Silviu Purcărete a reușit, în cadrul evenimentului "Sibiu, capitală culturală europeană", să orchestreze o variantă de aproape trei ore, după un scenariu propriu. Piesa a fost montată într-o hală dezafectată de la fabrica Simerom, cu o suprafață de aproximativ 1.500 mp, cu decoruri create de Helmut Sturmer. Mai multe arii de joc au fost instalate, astfel încât publicul s-a mutat dintr-un loc în altul, conform unui itinerariu prestabilit. Spectacolul a fost realizat cu sprijinul Guvernului României, al Ministerului Culturii și ICR.
Edinburgh International Festival, cel mai prestigios festival de artele spectacolului din lume, are loc între 14 august și 6 septembrie.