Am mai avut campanii electorale, unele chiar înfierbântate. S-au mai folosit arme murdare, înregistrări, intoxicări, manipulări. Dar de fiecare dată până acum electoratul a avut de optat, oricât ar fi fost de îngrețoșat de sosul campaniei, între două căi strategice pentru viitorul României. Iliescu sau Constantinescu, Iliescu sau Vadim Tudor, Băsescu sau Năstase.
Au fost decizii care au avut în spate niște repere clare: capitalism sau neo-socialism, Est sau Vest, democrație sau naționalism, stat ticăloșit sau stat de drept. În votul de atunci s-au pus speranțe. Oamenii bucuroși care au ieșit în Piața Universității în 1996, când a câștigat Emil Constantinescu, și chiar în 2004, când Traian Băsescu a devenit președinte, nu erau, în marea lor majoritate, aplaudaci cu contract la partid. Erau mulți dintre cei care au crezut că votul lor va conta pentru viitor, că speranțele lor vor fi, măcar în parte, împlinite.
Citește mai mult în Adevărul.
