Ultimele Stiri· 1 min citire

Investițiile străine directe în România au scăzut cu 43% în primul semestru

Investițiile străine directe în România au scăzut cu 43% în primul semestru

Investițiile străine directe în România au scăzut cu 43% în primul semestru

Publicat12 aug. 2009, 08:46
Actualizat12 aug. 2009, 08:49
SursăNewsIn

Investițiile străine directe în România au scăzut în primele șase luni cu 42,99% față de aceeași perioadă a anului trecut, până la 2,894 miliarde euro, fiind cu 21,9% mai mari decât deficitul de cont curent, potrivit datelor publicate de Banca Națională a României (BNR).

Situația investițiilor străine directe s-a deteriorat, însă, comparativ cu începutul acestui an. Astfel, după primele două luni, investițiile străine directe în România erau în creștere cu 38,1% pentru ca, la finalul primului trimestru, să se înregistreze un declin anual de 13,9%. Investițiile s-au diminuat mai mult după primele patru luni, respectiv cu 44,4%, apoi scăderea s-a temperat ușor, astfel că, în primele cinci luni, investițiile străine directe s-au redus cu 42,02%.

În primul semestru din 2008, investițiile străine directe se cifrau la 5,076 miliarde euro.

Din investițiile străine directe înregistrate în primele șase luni din 2009, participațiile la capital au reprezentat 40,9%, profitul reinvestit - 9,4%, iar creditele intra-grup au acoperit restul de 49,7%, potrivit BNR.

Deficitul balanței de plăți a României a scăzut cu 73,3% în primele șase luni din acest an, la 2,375 miliarde euro, pe fondul comprimării semnificative a deficitului comercial.

Anul trecut, investițiile străine directe în România au crescut cu 24,5%, până la 9,02 miliarde euro, acoperind 53,5% din deficitul contului curent.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Ultimele Stiri