Prezentatoarea Realitatea TV Liana Alexandru are un blog pe care îl îngrijeşte, pe cât îi permite timpul, cu editoriale, interviuri şi fotografii. Nu se revendică vreunei comunităţi de bloggeri, ci vede în el, simplu, un spaţiu de libertate şi exprimare.
Într-un interviu pentru REALITATEA.NET, Liana povesteşte despre cititorii ei, despre personalităţile momentului, invitaţii care au surprins-o în timpul emisiunii şi ce întrebări le-ar pune lui Obama şi Paris Hilton.
De ce ai vrut să îţi faci blog?
Mi-a propus un prieten şi am găsit că va fi un prilej bun să-mi încerc scrisul. N-am intenţionat să fie un jurnal, să aduc publicul în budoar, ci doar să scriu editoriale, cu un mesaj, cu un conţinut. Am extins apoi spaţiul de libertate şi am publicat interviuri, fotografii. Blogul e pagina mea de ziar, gazeta online.
Ce bloguri citeai înainte?
În urmă cu trei ani când am început să scriu, în România erau foarte puţine bloguri. Activau astfel în online jurnalişti de la Hotnews, dar mie reper mi-au fost tot editorialiştii din print. De altfel, nici nu mă revendic vreunei comunităţi de bloggeri. Îmi place ca blogul să rămână ca o primă sursa legitimă de informare în legatură cu cineva.
Ce părere ai despre comentariile pe care le primeşti la articolele postate?
Toate mă bucură când le primesc, dar unele mă uluiesc prin violenţa limbajului. Andrei Pleşu a scris cândva un text excelent despre înjurăturile pe care le-a colecţionat de-a lungul experienţei online spunând, cu umorul inconfundabil, că trăim într-o ţară exigentă... Desigur, critica argumentată e eficientă. Dar nu am de ce să promovez înjurături. Ca să evoluăm, pentru orice înjurătură trebuie reactivată cenzura!
Mai ai timp liber?
Acum, familia mea e în prime-time! După patru ani de nopţi petrecute în televiziune, am negociat un program care să-mi permită să stau serile cu soţul meu şi copiii. În timpul liber, ne jucam. Mi-am umplut viaţa de filme, teatre, concerte, călătorii, întâlniri cu prietenii. Am învăţat ca viaţa poate fi trăita frumos dacă ştii să fii liber şi să te joci.
Îti aminteşti de un invitat sau de o întâmplare care a reuşit să te
surprindă?
Îmi vine în minte Mitică de la Ligă! Începuse să ţipe în studio şi l-am rugat să nu se enerveze." Aşa sunt eu, coleeeeeric, doamnă!!!" mi-a zis urlând şi mai tare. Ne-am prăpădit de râs, apoi, împreună. De altfel, sunt convinsă că râsul, voia şi vorba bună pot să liniştească lumea şi să o convingă să meargă mai departe...
Cărei personalităţi ai vrea să iei interviu?
În niciun caz politicienilor! Un interviu presupune un cod de sinceritate la care, deocamdată, nu văd un politician care să poată subscrie. Dar mi se par extrem de interesanţi oameni care vin pe ecran din spaţii îndepărtate televiziunii, precum scriitorii. Pe oamenii aceştia îi mână ceva. Ce facem cu ei? Cum îi promovăm şi cum le aducem publicul în faţa ecranului ca să facem şi rating? Asta e o provocare!
Ce l-ai întreba pe Barack Obama? Dar pe Paris Hilton?
L-aş întreba pe Obama ce s-ar face fără prompter? Pe Paris Hilton n-aş întreba-o nimic pentru că aş irosi nu doar timpul meu, ci şi al telespectatorilor.
Cine crezi că este personalitatea momentului în România?
Pentru mine, personalitatea momentului este Horia Roman Patapievici. Pentru public, rămâne Traian Basescu.
Cu cine crezi că ai face echipa bună pe sticlă?
Cea mai bună echipă e cu tine însuţi. Ai putere de control şi de asumare a răspunderii. Eu fac echipa bună cu oricine e onest. Dar de la Constantin Drăgan am chiar mai mult. Umor şi bună dispoziţie!
Ce nu ai face niciodată în timpul unei emisiuni?
Nu m-aş apuca să ţip, ca să acopar vocile invitaţilor. E primul motiv pentru care eu, ca telespectator, schimb canalul.
Ce show-uri TV din România urmăresti?
Mondenii îmi plac pentru umorul lor proaspăt. Dar, pe Horia Patapievici l-aş asculta oricând, vorbind despre orice. E un om plin de har.
Te-ai gândit să renunţi, la un moment dat, la televiziune? Şi dacă s-ar întampla acest lucru, spre ce altă meserie te-ai îndrepta?
M-am gândit ce m-aş face fără şi mă bântuie două fantasme. Să manageriez un teatru, aşa cum excelent o face George Ivaşcu la Metropolis, sau să lucrez într-un restaurant, să servesc clienţii, să le vorbesc frumos. Serviciile noastre publice sunt pline, dacă nu de urâţenie, de ipocrizie şi aroganţă. Indiferent ce aş face, mi-ar plăcea să relaţionez frumos.
