Interviu Mike Reiss, The Simpsons - Scriu glume și câștig un milion de dolari pe an

Reporter: Cum a apărut ideea unui serial despre familia americană amuzantă și disfuncțională The Simpsons și cum ați ajuns să fiți cooptat în echipa de producție?

Mike Reiss: The Simpsons a început ca un desen animat de un minut, iar cineva de la Fox s-a gândit, hai să-l transformăm într-un serial cu episoade de jumătate de oră. Matt Groening și Sam Simon au scris primul scenariu. Asta era tot ce aveau, iar pentru a-l face serial, mai aveau nevoie de scenariști. Nu prea suna a proiect de succes, serialul nu se difuza de 25 de ani în primetime, Fox era o rețea nouă, nimeni nu putea garanta că proiectul va dura. Așa că niciunul dintre scenariștii la care au apelat nu a acceptat, eu am fost cam a patra persoană pe care au întrebat-o. Eram în vacanța de vară, mai aveam oricum un job, așa că am acceptat. M-au angajat pentru că nu au găsit pe altcineva. Nici măcar nu am spus nimănui că lucrez la The Simpsons, mă gândeam că va fi un dezastru, va dura șase săptămâni, dar măcar aveam un birou unde să merg pe perioada verii. Cu exceptia lui Matt Groening, cred, nimeni nu se gândea că va fi un serial de succes.

R: Cum vă explicați, după 20 de ani de The Simpsons, succesul serialului?

M.R.: Habar n-am de ce are succes. La fel și cu "Ice Age 3", care a fost lansat vara asta și la care am colaborat pentru scenariu; este unul dintre cele mai de succes filme din istorie, după "Titanic" și "Lord of the Rings". LA Times i-a intervievat pe toți cei care au lucrat la film și toți au zis același lucru: "nu știm, noi ne-am simțit bine făcându-l". În privința The Simpsons, nu cred că avem un anume tip de public. Se uită și copii, că e un desen animat, este colorat și amuzant, adolescenții se uită că e inteligent, iar oamenii mai în vârstă s-ar putea să se uite pentru că e vorba despre o familie stabilă. Avem mai multe tipuri de public.

R: Faceți studii de piață pentru analizarea punctelor de interes ale publicului?

M.R.: Nicidecum. Facem show-ul după cum avem chef. Ba chiar, uite, o chestie interesantă, show-ul are în America Latină chiar mai mult succes decât în SUA. Am fost în America de Sud, ca invitat la o prelegere în Chile, și am văzut că ei dublează vocile, astfel încât marea majoritate a glumelor se pierd; noi ne străduim să facem cântece amuzante pentru fiecare episod, ei nu le traduc, avem vedete invitate, care, credeam noi, fac deliciul serialului, îl invităm pe Mick Jagger și ei dublează vocea cu cea a unui actor spaniol local, deci pierd, după mine, cam jumătate din show și, cu toate astea, îl adoră chiar mai mult decât noi. Așa că, revenind la întrebarea inițială, nu am nici cea mai vagă idee de ce avem succes.

R: Care este personajul dumneavoastră favorit?

M.R.: Homer este preferatul meu, e cel mai amuzant. Meseria mea este să scriu glume, iar Homer e doar o colecție de glume: gras, urât, prost, chel. Dacă ar fi fost actor nu puteai să faci toate glumele astea cu el, dar Homer nu trebuie să meargă acasă la sfârșitul zilei, nimeni nu va râde de el în drum spre casă.

R: Puteți face o diferență între The Family Guy și The Simpsons? Sunt producții asemănătoare sau se adresează unor tipuri diferite de public?

M.R.: Cred că oamenii care se uită la The Simpsons se uită și la The Family Guy. Mi se pare amuzant, însă, că atunci când The Simpsons a ieșit pe piață a fost considerat un show șocant, prea îndrăzneț, nu era agreat în școli, nu aveai voie să porți tricouri cu The Simpsons în școală, Biserica a condamnat serialul. Acum, când a apărut The Family Guy, până și noi, de la The Simpsons, suntem șocați de cât de îndrăzneți pot fi. Adică, oricât de ciudat ar fi The Simpsons, măcar noi nu transcedem realitatea ca The Family Guy. S-a spus, când a apărut Family Guy, că ne-au jecmănit, dar eu nu cred asta. The Family Guy este altceva. Este sunt mult mai nebun, se mișcă mult mai repede, e mult mai șocant. Ei fac glume și pe subiecte pe care noi nu prea le atingem. Dar mie îmi place serialul, deși mulți dintre scenariștii de la The Simpsons nu îl agreează, pe mine chiar mă face să râd.     

R: Vă gândiți să folosiți și la The Simpsons ideea ruperilor ireale ale firului narativ?

M.R.: Încercăm să nu facem asta, adică ar fi culmea să zicem "uite, asta merge în The Family Guy, hai s-o facem și noi", ar fi probabil sfârșitul pentru noi. Dar. oricum, The Simpsons a devenit tot mai ciudat cu anii și se mișcă mult mai repede decât la început. Ceea ce până la urmă este normal, dacă nu faci lucruri mai neobișnuite vei ajunge să te repeți.

R: Există vreun fel de constrângeri care vă sunt impuse de Fox Studios?

M.R.: The Simpsons e un show foarte liberal. Fox Studios, în schimb, sunt foarte conservatori, în special Fox News. Din punctul ăsta de vedere. nu cred că le este foarte ușor să ne accepte, dar facem foarte mulți bani, așa că ne lasă în pace.

R: Cum vă alegeți subiectele pentru fiecare episod?

M.R.: Ne apropiem de 500 de episoade și în fiecare episod avem vreo două-trei povești, așa că am scris, până acum. peste 1.000 de întâmplări. Vă dați seama că am ajuns la un punct în care acceptăm orice idee de subiect care nu a mai fost folosită până acum. E ușor să scrii glumele și să concepi situațiile amuzante, partea grea este să găsești ideea nouă, proaspătă. În acest moment, este suficient să vină cineva și să spună "uite am o idee pe care nu am făcut-o până acum", că toată lumea sare în sus de bucurie.

R: Cum lucrați pentru fiecare episod și cât durează procesul de producție?

M.R.: Lucrul la un episod poate să dureze, în cel mai bun caz, șase luni, adică să-l scriem într-o lună, iar încă cinci luni durează animația. De obicei, durează între opt luni și un an să îl terminăm. Poate să dureze și mai mult, doi ani, de exemplu. Am făcut un episod, cel cu The Simpsons și Dosarele X, pe care l-am terminat în cinci ani. Citesc tot timpul că The Simpsons este un show bazat pe subiectele zilei, pe politicienii momentului și pe știri, dar nu este adevărat. Nu facem glume pe ce se întâmplă în momentul respectiv, pentru că lucrurile care apar la TV azi au fost scrise cu un an în urmă, iar dacă te uiți la The Simpsons în România, vezi ce am scris noi cu un an și jumătate în urmă. Așa că, probabil, părem actuali pentru că istoria pur și simplu se repetă. Dacă spunem că președintele e prost, ei bine, în America președintele este tot timpul prost.

R: Cât timp dedicați pe săptămână lucrului la The Simpsons? Este o muncă dificilă?

M.R.: Lucrez o zi pe săptămână la The Simpsons, miercurea, așa că este amuzant. Dacă aș lucra două zile pe săptămână, nu ar mai fi așa grozav. După atâția ani de Simpsons, am ajuns să avem 25 de scenariști, din care trei lucrează cinci zile pe săptămână - asta înseamnă multă muncă, să ai idei noi, să te concentrezi foarte bine, pentru că pentru fiecare glumiță se muncește câteva ore. Dar eu am 50 de ani, îmi ajunge o zi de Simpsons pe săptămână.

R: Care sunt principalele caracteristici ale unui scenariu bun?

M.R.: Un scenariu bun trebuie să aibă o idee proaspătă și să se deruleze surprinzător. Un lucru pe care nu l-am mai văzut la TV până la The Simpsons este că, după primele 10 minute de show, nu-ți poți da seama unde se va termina. Filmul începe cu Homer la un joc de hokey și se termină cu el lucrând la o companie de petrol, așa că, logic, te întrebi cum a ajuns acolo. Asta cred că este cea mai bună inovație pe care a adus-o serialul. Iar cele mai bune episoade sunt cele care au două povești distincte care se unesc la sfârșit.

R: Este greu să ajungi scenarist de succes la Hollywood?

M.R.: Este și nu este. Mulți eșuează, iar cel mai neplăcut este pentru cei care ajung să lucreze cinci ani, să zicem, în televiziune, și își închipuie că au o carieră, care dintr-o dată se termină. Partea bună este că Hollywood-ul și televiziunea sunt tot timpul în căutare de oameni noi, nu formează o societate închisă. Dacă ești talentat și muncești din greu, ușile ți se vor deschide. Pentru actori, este cu adevărat greu, sunt zeci de mii de actori la Hollywood.

R: SUA a fost lovită de greva scenariștilor, iar acum trece, ca toată lumea, prin criză. Cum stau lucrurile în prezent?

M.R.: Lucrurile nu stau bine deloc. Dacă lucrai, înainte de criză, în televiziune, câștigai bani buni. Acum, salariile au scăzut, în cel mai bun caz, și nu este niciun semn că situația se va îmbunătăți. Au spus că scad temporar salariul, dar nu este temporar deloc, e definitiv. Un exemplu personal, poate nu atât de elocvent, este că am avut un proiect de film și i l-am prezentat lui Steve Carell, îl știți, din "The Office", și Carell a spus că vrea să joace în el. Acum trei ani, asta era tot ce aveai nevoie. Am convins un star de comedie, Steve Carell, îmi venea să-mi cumpăr un iaht și să sărbătoresc, însă, brusc, Carell nu mai este suficient și mi-e încă greu să vând scenariul. Norocul meu este că eu am fost bine plătit până acum și îmi permit să lucrez în continuare, chiar dacă nu aș mai fi plătit foarte bine. Îmi place să scriu, scriu cărți pentru copii, chiar dacă din asta nu câștig cine știe ce. Am lucrat timp de cinci ani la ultimul film pe care l-am scris, "Queer Duck", și nu am primit niciun ban deocamdată. Dar îmi place la nebunie să scriu, nu o fac pentru bani.

R: Care este salariul dumneavoastră la The Simpsons?

M.R.: Nu pot să spun cât câștig la The Simpsons, pentru că mai sunt și alții scenariști care lucrează acolo și au același salariu ca mine. Dar din toate activitățile mele - scenarii pentru alte filme, cărți pentru copii, prelegeri - se adună cam un milion de dolari pe an. Da, asta e, sunt milionar. Nu mă îmbrac ca un milionar, am o mașină cam rablagită, dar câștig bine, se pare că sunt foarte norocos.