"Banca centrală a vândut foarte multă valută pentru a ține leul pe loc. Când vinzi valută, leii devin foarte puțini și cresc dobânzile", a declarat Nicolaie Chideșciuc, economistul-șef al ING Bank.
Dobânzile din piața monetară au crescut puternic, la 11,50-12% pe an, mult peste nivelul dobânzii de politică monetară, de 8% pe an. Analiștii spun că această evoluție nu este surprinzătoare, pentru că reprezintă efectul vânzărilor de valută pe care Banca Națională a României le-a realizat pentru a susține leul.
"Banca centrală a vândut foarte multă valută pentru a ține leul pe loc. Când vinzi valută, leii devin foarte puțini și cresc dobânzile. În momentul de față, este o cerere în creștere de lei din partea străinilor care își închid pozițiile pe leu sau își deschid poziții pe euro. Aceștia credeau că alianța PSD-PNL va câștiga alegerile și că, în acest context, acordul cu FMI se va înnoi și leul se va aprecia. Însă motivul principal în legătură cu această creștere a dobânzilor ține de intervenția BNR”, a spus Nicolaie Chideșciuc, economistul-șef al ING Bank.
Cele două emisiuni recente de titluri de stat, care au avut ca rezultat intrarea a 2,5 miliarde de lei în conturile Ministerului Finanțelor Publice, au contribuit, de asemenea, la creșterea dobânzilor pe piața interbancară, spun analiștii. Finanțele au vândut, la începutul acestei săptămâni, certificate de trezorerie cu discount, cu maturitate la 12 luni, de 1,297 miliarde de lei. Valoarea anunțată inițial era de 1 mld. lei, iar randamentul maxim acceptat a fost de 10% pe an. Citește mai mult în Business Standard