Internetul, pe cale să devină un mediu mai sigur?
Internetul, pe cale să devină un mediu mai sigur?
Miniștrii de justiție din statele membre ale Uniunii Europene au ajuns, luni, la un acord asupra unui nou regulament european pentru sporirea protecției datelor pe Internet și au recunoscut dreptul cetățenilor de a li se şterge, la cerere, datele personale.
După trei ani de negocieri, statele blocului comunitar vor începe negocierile cu Parlamentul European (PE), astfel încât, până la sfârșitul anului, să convină asupra unei versiuni definitive a textului, informează Agerpres.
Mai multe state, printre care Belgia, Lituania, Malta, Polonia și Spania, au manifestat rezerve față prevederea ce permite prelucrarea datelor în alte scopuri decât cele pentru care acestea au fost colectate. Textul menționează că această procesare poate fi autorizată atunci când există o legătură cu obiectivul inițial al colectării datelor și se acordă garanții corespunzătoare posesorului acestor date, ori când interesele operatorului sau ale unui terț prevalează asupra intereselor persoanei afectate.
Cu excepția Austriei și Sloveniei, toate statele membre au sprijinit textul de compromis prezentat de președinția letonă, dar cele mai multe au fost de acord cu ideea că acest text este doar un punct de plecare, iar conținutul său poate fi îmbunătățit în timpul negocierilor cu PE.
Președinția letonă a Uniunii Europene a subliniat că dreptul cetățenilor 'de a fi uitați' pe Internet, adică de a li se șterge, la cerere, datele personale, 'se adaptează noilor realități și garantează protecția datelor personale ale cetățenilor. În acelaşi timp, le va oferi internauţilor o mai mare putere de decizie și, totodată, va spori încrederea în serviciile online, un deznodământ fericit pentru mediul de afaceri.
Citește și:
- 23:58 - Horoscopul banilor pentru săptămâna 27 aprilie – 3 mai 2026. Două zodii dau lovitura, în timp ce trei zodii învață să mai strângă cureaua
- 23:51 - Netanyahu afirmă, după o discuție cu Trump, că are „libertate de acțiune” în Liban
- 23:47 - Kremlinul tună și fulgeră, după noul pachet de sancțiuni al UE împotriva Rusiei. „Vom lua măsuri de represalii. Acestea vor fi dure”
- 23:39 - Ministerul Dezvoltării a alocat aproape 147 de milioane de lei pentru 100 de proiecte de reabilitare a clădirilor
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News














