Ultimele Stiri· 1 min citire

În România numărul bodyguarzilor este de două ori mai mare decât cel al polițiștilor

În România numărul bodyguarzilor este de două ori mai mare decât cel al polițiștilor

În România numărul bodyguarzilor este de două ori mai mare decât cel al polițiștilor

Publicat24 feb. 2009, 16:00
Actualizat24 feb. 2009, 16:16
SursăRealitatea TV

În România, unul din 40 de angajați lucrează la o firmă de pază. Avem de două ori mai mulți bodyguarzi decât polițiști. Diferența este că în timp ce polițiștii apără cetățenii, firmele de pază apără interesele celor care le plătesc.

Potrivit Gândul, firmele de pază din România au aproape 122.000 de angajați. Numai în București sunt peste 380 de societăți de pază, care au în jur de 20.000 de angajați.

La nivel național, agenții societăților de pază au la dispoziție peste 2.300 de arme cu glonț și alte în jur de 2.200 de arme cu gaze.

În tot acest timp, efectivele Ministerului de Interne nu sunt nici pe departe la nivelul mini-armatei de bodyguarzi. Ministerul are aproape 20.000 de polițiști care asigură ordinea publică, 30.000 de oameni la Jandarmerie și în jur de 20.000 la Poliția de Frontieră.

Problema este că în atribuțiile gărzilor de corp nu intră prinderea infractorilor. Mai mult, în situațiile în care firmele de pază au neînțelegeri cu clanurile de interlopi, bodygarzii sunt instruiți mai degrabă să negocieze cu aceștia decât să intervină în forță.

Printre activitățile bodyguarzilor se numără paza unor centre comerciale, case de schimb valutar, bănci, parcuri sau locuințe. Potrivit jurnaliștilor de la Gândul, afacerile în domeniul pazei și protecției sunt înfloritoare: ele cresc, în medie, cu 15-20% pe an.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Ultimele Stiri