Aproape 17 milioane de afgani au fost așteptați joi la urne pentru a-l alege pe președintele țării. În paralel au avut loc și alegeri provinciale, în cadrul cărora vor fi desemnați guvernatorii și consilierii locali. Scrutinul se desfășoară într-o atmosferă deosebit de tensionată din cauza intensificării atacurilor talibane. Chiar în urmă cu două zile, un atac sângeros s-a produs în imediata apropiere a palatului prezidențial din Kabul. Pentru menținerea securității au fost mobilizați mai bine de 300.000 de polițiști și militari.
În ciuda măsurilor tot mai severe de securitate și a prezenței Forței internaționale de securitate, gestionată de NATO, rebelii au câștigat teren în ultimii trei ani. Potrivit observatorilor, ei au ajuns să capete o influență importantă în aproape jumătate de țară, iar violențele au atins un nivel record față de situația din 2001, anul declanșării operațiunii antiteroriste.
În afară de insecuritatea generată de pericolul terorist, observatorii se tem de riscul mare de fraudare a scrutinului, mai ales în zonele mai îndepărtate de capitală. Fenomenul este explicat prin nivelul de trai foarte scăzut și prin gradul ridicat de analfabetism.
Afganistanul se numără printre cele mai sărace țări ale lumii, 42% din populație trăind cu mai puțin de 14 dolari pe lună. Numai 23% din populația adultă este alfabetizată. Cu toate că nu duce lipsă de bogății naturale, cele mai multe zăcăminte sunt neexploatate. Țara deține 93% din producția mondială de opium, iar comerțul ilegal de stupefiante, reprezintă adevăratul motor al economiei naționale.
Afganistanul a fost confruntat cu numeroase conflicte militare, dar și civile. După invazia sovietică din perioada 1979-1992, au urmat patru ani de război civil, apoi alți patru de dominație a talibanilor. La origine o grupare de tineri religioși radicali, aceasta a instaurat un adevărat regim dictatorial islamist, apropiat de mișcarea teroristă Al Qaida.
În 2001, după atentatele de la 11 septembrie, Statele Unite, cu sprijinul mai multor națiuni reunite într-o coaliție antiteroristă, declanșează o amplă operațiune în Afganistan, soldată cu izgonirea talibanilor de la putere.
În 2003, în țară se instalează Forța internațională de asistență și securitate, plasată sub comandament NATO. În 2004 au loc primele alegeri libere, câștigate de actualul președinte Hamid Karzai. Tot el este considerat și principalul favorit al scrutinului de joi, cu toate că în cursă s-au înscris 43 de pretendenți, printre care și două femei.