Importurile au scăzut cu peste o treime în ianuarie, iar exporturile s-au redus cu aproape un sfert, evoluția reducând deficitul comercial al României cu 60,3%, la 576,4 milioane euro, arată datele preliminare publicate de Institutul Național de Statistică (INS).
Importurile au scăzut în ianuarie cu 37,4% față de aceeași lună din 2008, la 2,489 miliarde euro, în timp ce exporturile s-au comprimat cu 24,3%, la 1,912 miliarde euro. Deficitul comercial ar României a scăzut puternic, de la 1,45 miliarde euro în ianuarie 2008 până la 576,4 milioane euro în prima lună a acestui an.
Pe partea de importuri, cel mai mare declin a fost înregistrat în comerțul cu statele din afara UE, din care România a importat în ianuarie mărfuri în valoare de doar 670,5 milioane euro, cu 44,8% mai puțin decât în prima lună a anului trecut - când importurile însumaseră 1,215 miliarde euro.
Importurile din celelalte 26 de state din UE au scăzut în ianuarie cu 34,1%, la 1,818 miliarde euro.
Mașinile și echipamentele de transport au avut în continuare cea mai mare pondere în exporturile românești, de 38%, fiind urmate de combustibili (6,7%), produse agroalimentare, băuturi și tutun (5,3%), materii prime și materiale (4,6%)și produse chimice (3,7%).im