Grecia, tot mai aproape de dezastru.
Grecia, tot mai aproape de dezastru.
Creditorii Greciei contrazic optimismul premierului Alexis Tsipras care vorbea de șansa de a ajunge la un acord cu FMI și CE până la sfârșitul acestei săptămâni.
vvv
Guvernul grec speră că un acord cu creditorii săi, UE și FMI, privind viitorul financiar al țării puternic îndatorate va fi încheiat până duminică. Comisia Europeană a relativizat însă acest optimism. 'Discuțiile continuă cu grecii, dar rămân încă multe de făcut', a apreciat la rândul său purtătorul de cuvânt al FMI.
Șefa FMI: Ieșirea Greciei din zona euro este o posibilitate
Ieșirea Greciei din zona euro (Grexit) este posibilă, dar o astfel de evoluție nu va vesti probabil sfârșitul monedei euro, a afirmat directorul general al Fondului Monetar Internațional, Christine Lagarde, transmite Agerpres.
'O ieșire a Greciei din zona euro este o posibilitate, dar un astfel de pas nu va fi o plimbare în parc, însă nici nu va însemna probabil sfârșitul euro', a declarat șeful FMI, într-un interviu ce va fi publicat vineri în publicația germană 'Frankfurter Allgemeine Zeitung'.
Miercuri seară, premierul elen Alexis Tsipras a anunțat că Grecia este aproape de a ajunge la un acord cu creditorii săi, UE și FMI, care va permite deblocarea unei tranșe de 7,2 miliarde de euro, bani necesari pentru ca Grecia să nu intre în faliment. Declarațiile lui Tsipras au fost contrazise, însă, de ministrul german de Finanțe, Wolfgang Schaeuble, potrivit căruia nu s-au înregistrat progrese semnificative în discuțiile dintre cele două părți.
Grecia nu va mai avea acces la fondurile FMI dacă nu efectuează o plată
Grecia nu va mai avea acces la fondurile FMI dacă își pune în aplicare planul de a nu rambursa sumele datorate instituției, a avertizat joi un purtător de cuvânt al instituției, relatează AFP.
'Orice țară care nu își onorează angajamentele față de Fond (...) este declarată în situația de arierate la plată și nu are acces la finanțările FMI', a declarat William Murray într-o conferință de presă desfășurată la Washington.
Ministrul de interne elen a afirmat recent că țara sa nu va rambursa cele 1,6 miliarde de dolari scadente în iunie către Fondul Monetar Internațional, într-un moment în care Atena încerca să încheie un acord cu creditorii săi pentru a obține deblocarea unei noi tranșe de împrumut și a evita falimentul.
Premierul Alexis Tsipras și echipa de miniștri care răspunde de negocierile cu creditorii nu au anunțat totuși niciodată până acum că nu se va efectua vreo plată.
'În momentul în care vorbim, ne așteptăm ca autoritățile elene să facă plata', a dat asigurări purtătorul de cuvânt al FMI. William Murray a adăugat că Atena nu a solicitat gruparea a diferite plăți scadente în iunie pentru a beneficia de un răgaz mai mare.
Citește și:
- 07:54 - Liderii europeni se reunesc în Armenia pentru două summituri fără precedent
- 07:33 - Avionul premierului spaniol, Pedro Sanchez, care se deplasa spre Armenia, a aterizat de urgență în Turcia
- 07:17 - Horoscopul zilei: luni, 4 mai 2026. Marte în Berbec trezește impulsivitatea
- 07:08 - Sărbătoare 4 mai: O mare Muceniță care a trăit în țara noastră, cinstită de Biserică. A fost canonizată anul trecut
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News














