Germania: Legea care condiționează ratificarea Tratatului de la Lisabona ar putea fi adoptată în septembrie

Germania: Legea care condiționează ratificarea Tratatului de la Lisabona ar putea fi adoptată în septembrie
Legea pentru consolidarea prerogativelor Parlamentului german în raport cu Uniunea Europeană, solictată de Curtea Constituțională germană înainte de a finaliza ratificarea Tratatului de la Lisabona de către Berlin, ar putea fi adoptată în septembrie, relatează AFP.
Un purtător de cuvânt al grupului parlamentar social-democrat (SPD) din Bundestag a declarat că legea va fi examinată în primă lectură într-o sesiune extraordinară din 26 august, pentru a fi adoptată în 8 septembrie.
Curtea Constituțională germană a suspendat temporar marți procesul de ratificare a Tratatului de la Lisabona, cerând o lege care să garanteze drepturile Parlamentului german, o decizie care va influența calendarul ratificării documentului la nivel european.
Judecătorii de la Curtea Constituțională au confirmat că Tratatul de la Lisabona este "compatibil cu Legea fundamentală" (Constituția germană), dar au apreciat că parametrii legislativi germani sunt deficitari.
"Instrumentele de ratificare a Tratatului de la Lisabona de către Republica Federală Germania nu trebuie depuse până când nu intră în vigoare punerea în aplicare legală a drepturilor de participare parlamentară", a apreciat Curtea.
"Am putea rezuma (decizia Curții Constituționale) astfel: Constituția spune da Tratatului de la Lisabona, dar cere la nivel național o consolidare a responsabilității Parlamentului în materie de integrare", a declarat vicepreședintele instanței, Andreas Vosskuhle, în prezentarea deciziei.
Judecătorii de la Curtea Constituțională au apreciat că există "un deficit de democrație structurală" la nivelul Uniunii Europene și că, din acest motiv, drepturile de codecizie ale Parlamentului german trebuie înscrise explicit într-o lege. Obiectul este de a "garanta eficiența dreptului de vot" al cetățenilor germani și de a "veghea" ca Uniunea Europeană "să nu își depășească competențele ce i-au fost acordate".
Decizia ar trebui să aibă, în consecință, un impact asupra calendarului procesului de ratificare a Tratatului de la Lisabona de către cele 27 de state membre ale Uniunii. Totuși, Curtea Constituțională se declarase "încrezătoare" că Parlamentul german "va depăși rapid ultimul obstacol" în calea ratificării Tratatului de la Lisabona de către Gerania, a declarat Vosskuhle.
Tratatul de la Lisabona a fost deja aprobat de cele două camere ale Parlamentului german, însă președintele german Horst Koehler nu l-a semnat deoarece aștepta decizia Curții Constituționale, blocând astfel ultima etapă a ratificării textului, și anume trimiterea documentelor la Roma.
Judecătorii de la Curtea Constituțională au fost sesizați de deputatul conservator de Bavaria Peter Gauweiler (CSU) și un grup de deputați din formațiunea radicală de stânga Die Linke. Aceștia acuză tratatul că reduce prerogativele Parlamentului german și că încalcă principiul democrației. În plângerea către Curtea Constituțională, deputatul conservator bavarez dă un exemplu ipotetic pentru a demonstra cum Tratatul de la Lisabona permite evitarea Parlamentului german în luarea deciziilor.
"Ministrul mediului nu reușește să convingă Parlamentul să interzică folosirea becurilor cu incandescență care pot dăuna mediului înconjurător", scrie deputatul conservator. "Ulterior, el face aceeași propunere Consiliului European, unde miniștrii altor țări o aprobă și ea va deveni în cele din urmă o directivă europeană", explică Gaweiler. După aceea, directiva va trebui transpusă în dreptul german, deși a fost inițial respinsă de Bundestag, preciza el. Numărul mare de documente emise de UE ar împiedica deputații să prevină acest gen de manevre.
Redactat după eșecul proiectului Constituției europene din 2005, Tratatul de la Lisabona, destinat să eficientizeze UE și să extindă rolul său în lume, va intra în vigoare numai dacă este ratificat de toate statele membre.
Viitorul său va depinde însă și de organizarea unui al doilea referendum în Irlanda, dar și de încheierea ratificării în Cehia și Polonia, ai căror președinți eurosceptici încă nu l-au semnat. Pentru ca Dublinul să organizeze al doilea scrutin, liderii UE au acordat săptămâna trecută Irlandei garanții menite să înlăture îngrijorările cetățenilor săi, care au respins deja textul la referendumul din 12 iunie 2008. La rândul său, președintele ceh Vaclav Klaus a explicat săptămâna trecută că așteaptă rezultatul referendumului irlandez și decizia Curților Constituționale din Germania și Cehia pentru a semna documentul. În Polonia, ratificarea completă mai depinde tot numai de semnătura președintelui Lech Kaczynski.
În Marea Britanie, conservatorii lui David Cameron, considerații viitorii câștigători ai alegerilor generale din 2010, au avertizat că vor supune unui referendum Tratatul de la Lisabona, care a fost deja ratificat de Londra.
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News


























