Ultimele Stiri· 2 min citire

Gaz Metan reușește prima victorie la Galați

Gaz Metan reușește prima victorie la Galați

Gaz Metan reușește prima victorie la Galați

Publicat19 sept. 2009, 15:31
Actualizat19 sept. 2009, 16:24

Gaz Metan a câștigat în fața Oțelului Galați, prin golul lui Cristi Bud (84), într-un meci din etapa a 7-a a Ligii I.

Oaspeții au început meciul în atac. Gălățenii au superstiții, speră ca echipamentul de deplasare pe care l-au purtat în meciul cu Dinamo să le poarte noroc și în meciul cu Gaz Metan și să le aducă prima victorie pe teren propriu. Galațiul are până acum două victorii în deplasare.

Bud se face remarcat fiindcă se implică în majoritatea acțiunilor ofensive ale ardelenilor. Oțelul își revine, Nkongue prinde un șut senzațional de la peste 35 de metri, iar mingea trece la o palmă pe deasupra porții lui Buchta și Iorga trage la colțul lung, iar balonul trece foarte aproape de bară. De cealaltă parte Kubala trage de la mare distanță, Kolev reține cu emoții șutul.

Au fost trei ocazii importante ale Oțelului și una a Gazului Metan într-o primă repriză fluentă, dar cu un ritm nu prea alert. În finalul reprizei Golosevac execută o lovitură liberă de la 20 de metri, lateral-stânga și mingea este respinsă de apărarea medieșenilor, iar Neagu centrează de pe dreapta și Paraschiv deviază spectaculos pe spate, balonul trece, însă pe lângă poartă.

Început modest de repriză, totuși Bud reușește un șut frumos de la 20 de metri, însă Kolev reține. Tot Bud este cel care deschide scorul în favoarea Gazului, care reușește prima victorie în deplasare din acest sezon. Gazdele au încercat să egaleze, dar fluierul de final a adus victoria Gazului la Galați și medieșenii acumulează 9 puncte după 7 etape.

CASETA TEHNICĂ:

OȚELUL GALAȚI - GAZ METAN MEDIAȘ 0-1 (Bud 85)

Oțelul Galați: Kolev - Râpă, Jelev, Sârghi, Ilie - Iorga (Ibeh 70), Neagu, Giurgiu, Paraschiv, Golosevac (Sălăgean 46) - Nkongue (Axente 80). Antrenor: Dorinel Munteanu.

Gaz Metan Mediaș: Buchta - Nohai, Lazăr, Hoban, Marovic (Buzean 46) - Todea, Muntean (Muntean 80), Kubala, Pârvulescu, Eric (Radu 84) - Bud. Antrenor: Cristian Pustai.

Cartonașe galbene: Todea 55, Neagu 57, Paraschiv 71, Sârghi 76, Giurgiu 87, Ilie 89 / Kubala 65, Nohai 77, Buchta 90+2

Arbitri: Mugurel Drăgănescu - Sebastian Stoianof , Cătălin Savu

Stadion: Oțelul; Spectatori: 2.000

Vezi aici comentariul LIVE al partidei Oțelul Galați - Gaz Metan Mediaș 0-1

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Ultimele Stiri