FRF a tăiat în carne vie: depunctări drastice pentru şapte echipe din Liga 1
FRF a tăiat în carne vie: depunctări drastice pentru şapte echipe din Liga 1
FC Petrolul Ploieşti, FC Rapid, CFR Cluj, U Cluj, Oţelul Galaţi, Ceahlăul Piatra Neamţ, FC Braşov şi Metalul Reşiţa au primit sancţiuni cu depunctarea din partea Comisiei de Fond a Sistemului Naţional de Licenţiere din cadrul FRF.
Astfel, în urma analizării dosarelor prezentate de cluburile care au solicitat licenţă pentru Liga 1, ediţia 2015-2016, prima instanţă a considerat că şapte grupări din primul eşalon şi unul din cel de-al doilea nu au îndeplinit criteriile financiare.
În consecinţă, în primul an în care Federaţia Română de Fotbal a renunţat la sancţionarea cu retrogradarea pentru neîndeplinirea cerinţelor din manualul de licenţiere, Comisia de Fond a stabilit următoarele sancţiuni pentru şapte echipe din prima ligă şi pentru una din liga secundă, Metalul Reşiţa:
Metalul Reşiţa - 9 puncte penalizare
Ceahlăul Piatra Neamţ - 9 puncte
Petrolul Ploieşti - 6 puncte
CFR Cluj - 6 puncte
Rapid - 3 puncte
Oţelul Galaţi - 3 puncte
FC Braşov - 3 puncte
Universitatea Cluj - 3 puncte şi 50.000 de lei.
Conform regulamentului, deducerea punctelor se face în sezonul 2015-2016 al Ligii 1, prin decizii ale Comisiei de Disciplină şi Etică a FRF, la solicitarea directorului de licenţiere, scrie digisport.ro.
Citește și:
- 14:53 - Secretul celui mai bun orez. Cum să obții o textură perfectă pentru preparatul tău
- 13:22 - De ce este sănătos să consumăm cât mai des murături. Recomandarea Mihaelei Bilic
- 12:14 - Tiparele de somn ar putea da indicii despre posibilele afecțiuni de care suferi. Ce indică studiile
- 11:22 - Ce amendă riști dacă faci grătar în fața blocului sau pe balcon
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News














