Fostul primar al comunei clujene Jucu, Petre Coste, fost membru PDL, a fost condamnat, marți, de Curtea de Apel Cluj, la cinci ani de închisoare cu executare pentru luare de mită, transmite corespondentul NewsIn.
"În cauza privind pe inculpații Coste Petre și Petean Ioan, Curtea de Apel Cluj a dispus admiterea apelului declarat de DNA, Serviciul Teritorial Cluj, împotriva sentinței Tribunalului Cluj din 17 aprilie 2008 și, în consecință, s-a dispus condamnarea inculpatului Coste Petre la cinci ani închisoare cu privare de libertate, iar inculpatul Petean Ioan a fost condamnat la trei ani închisoare cu privare de libertate, ambii pentru infracțiunea de luare de mită", se arată într-un comunicat de presă de marți al instanței.
Tribunalul Cluj l-a condamnat pe Petre Coste la 2 ani și 10 luni închisoare cu suspendare sub supraveghere, iar Ioan Petean a fost achitat de învinuirea de luare de mită.
Decizia de marți a Curții de Apel poate fi atacată cu recurs în termen de zece zile de la pronunțare, la Înalta Curte de Casație și Justiție.
Petre Coste a fost condamnat pe 17 aprilie 2008 de Tribunalul Cluj la doi ani și zece luni de închisoare cu suspendare, sub acuzația de luare de mită, iar inginerul agronom al Primăriei Jucu, Ioan Petean, acuzat de DNA de complicitate, a fost achitat de instanță. DNA și Petre Coste au atacat această decizie.
Petre Coste s-a aflat în arest preventiv în perioada 28 iulie 2007 - 24 ianuarie 2008, la propunerea DNA-Serviciul Teritorial Cluj. Procurorii anticorupție l-au prins în flagrant pe Coste, în 27 iulie 2007, în timp ce primea 10.000 de euro, sumă în schimbul căreia urma să urgenteze, în calitate de președinte al Comisiei locale de fond funciar, procedura de retrocedare a circa 160 de ha de teren, din care unele parcele se aflau în vecinătatea investiției Nokia din localitate. Procurorii DNA susțin că întreaga sumă era de 18.000 de euro.