Urmăream, zilele trecute, războiul dintre Adrian Năstase și „sufragetele lui Traian Băsescu”, a cărui miză era dărâmarea zidului din jurul Casei Poporului, și mi-am amintit de Adrian Năstase cel din 2002-2003, căruia i se spunea Împăratul. Ce-a fost și ce-a ajuns, m-am gândit. Imediat ce mitul invincibilității fostului premier s-a dezumflat după înfrângerea de la prezidențiale, Împăratul a fost supus unui constant proces de diminutivare, ajungând astăzi să dea eroice bătălii liliputane.
Fără voia lui, Adrian Năstase s-a mișcat, în anii din urmă, cu preponderență în registrul anecdotic, fie că vorbim de moștenirea mătușii Tamara, de termopanele din Zambaccian, de piticii de grădină aduși din China sau de pixurile și șepcile Eurografica, din campania electorală. Fiecare poveste dintre cele enumerate mai sus a pocnit cu mare fâs în scandal public. Dar dincolo de exotismul și savoarea acestor întâmplări, trebuie observat că Adrian Năstase, care ne-a fost prezentat drept simbol al corupției din România, personajul despre care legenda spune că vămuia cu 10% toate afacerile mari din timpul guvernării sale, n-a fost cercetat nici o singură dată pentru ceva cu adevărat serios.
Citește mai mult în Gândul
