Ultimele Stiri· 1 min citire

Fiscul - noul instrument de intimidare postelectorală al puterii de la Chișinău

Fiscul - noul instrument de intimidare postelectorală al puterii de la Chișinău

Fiscul - noul instrument de intimidare postelectorală al puterii de la Chișinău

Publicat28 apr. 2009, 19:10
Actualizat28 apr. 2009, 19:12
SursăNewsIn

Partidele politice necomuniste, organizații neguvernamentale și presa de opoziție din Republica Moldova au intrat după alegeri în atenția Fiscului, care le solicită informații despre sursele de finanțare. Cei vizați de solicitările Fiscului spun că este vorba despre încă o modalitate de exercitare a presiunilor din partea Partidului Comuniștilor.

Partidul Liberal (PL), Partidul Liberal Democrat din Moldova (PLDM) și Alianța Moldova Noastră (AMN) au declarat, potrivit portalului de știri Unimedia, că au primit citații prin care au fost anunțați că Inspectoratul Fiscal va face controale financiare tematice la sediile partidelor. PLDM a convocat o conferință de presă unde a anunțat că astfel de acțiuni reprezintă "un dezmăț și o implicare a acestor instituții în procesul politic".

"Probabil îi deranjează foarte mult declarațiile și acțiunile noastre din ultimele zile. Astfel de controale se efectuează, de regulă, odată la trei ani, însă la PLDM a fost efectuată o astfel de verificare acum un an", a spus liderul PLDM, Vlad Filat.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Ultimele Stiri