Universitatea Craiova s-a impus cu scorul de 2-0 în meciul cu Gaz Metan Mediaș, din etapa a 29-a a Ligii I.
UNIVERSITATEA CRAIOVA - GAZ METAN MEDIAȘ 2-0
Componența echipelor:
U. Craiova: S. Lung jr - Dănănae, D. Stoica, Găman, Rose - Prepeliță, Dilevski (Gogoșoiu 85), Gângioveanu - Wobay (Barbu 80), M. Costea, Fl. Costea. Antrenor: Nicolo Napoli.
Gaz Metan Mediaș: Vâtcă - Nohai, Fl. Lazăr, Zaharia, Buzean - Dudiță (Sabou 51), Hoban, Buican, Eric (Prodan 61) - Bud, Vidakovic (Voicu 66). Antrenor: Cristi Pustai.
Arbitri: Augustus Constantin - Ionel Popa, Dorin Mudura.
Cele mai importante momente ale partidei:
Min. 90+3 Fluier final. Craiova se impune cu 2-0.
Min. 83 Craiova are din nou o serie de ocazii pe care le ratează incredibil. Florin Costea, nemarcat în careu, a primit un balon de pe dreapta și a trimis cu capul în bară. Mingea a ricoșat la Dina, al cărui șut foarte bun a fost blocat excelent de Vâtcă.
Min. 72 Prepeliță a pătruns în careu și a șutat la poartă, dar Vâtcă a respins. Mingea a ajuns la Costea, care a fost blocat în momentul șutului de un apărător de la Gaz Metan.
Min. 66 2-0 Mihai Dina (Universitatea Craiova)
Gazdele conduc cu 2-0 după un gol contestat de medieșeni. Gângioveanu a centrat de pe stânga la prima bară, Dina a reluat cu capul spre colțul lung, mingea a intrat în poartă, de unde Vâgcă a recuperat-o. Deși portarul oaspeților a susținut că balonul nu a depășit linia porții, golul a fost validat.
Min. 63 Spase Dilevski trece pe lângă 2-0, șutul său de la 20 de metri fiind deviat puțin pe lângă vinclu.
Min. 46 S-a reluat jocul la Craiova.
Min. 45 Pauză. Universitatea Craiova intră la vestiare în avantaj.
Min 38: 1-0: Florin Costea (Universitatea Craiova)
Wobay a executat o lovitură liberă, Găman a prelungit pe spate, iar mingea a ajuns la Florin Costea, care a marcat cu capul, din apropiere.
Min. 1 A început meciul.