Dinamo s-a impus cu scorul de 3-1 în meciul cu FC Timișoara, din etapa a 31-a a Ligii I, unul decisiv pentru finalul de sezon. Pentru "alb-roșii" jocul căpătase o importanță uriașă, după ce Unirea Urziceni urcase pe locul 1, însă rezultatul îi ajută să rămână lideri și după această etapă.
DINAMO - FC TIMIȘOARA 3-1
Componența echipelor:
Dinamo: Matache - Scarlatache, Tamaș, Moți, Simao - Ze Kalanga (Vranjkovic 61), N'Doye (Mitea 89), Boștină, Ad. Cristea - M. Niculae, Dănciulescu (Cl. Niculescu 80). Antrenor: Mircea Rednic.
FC Timișoara: Pantilimon - Bădoi, Luchin, Nibombe (Parks 46), Latovlevici - Stancu, Cisovsky, Borbely, Curtean (Fl. Maxim 58) - Magera (Abiodun 84), G. Bucur. Antrenor: Gabi Balint.
Arbitri: Alexandru Tudor - Cristian Nica, Aurel Onița.
Cele mai importante momente ale partidei:
Min. 90+4 Alexandru Tudor pune capăt partidei. Dinamo a câștigat trei puncte extrem de importante în lupta pentru titlu.
Min. 90+2 Stelian Stancu încearcă să reducă din diferență cu un șut de la distanță, dar Matache respinge, chiar dacă defectuos.
Min. 90 Bucur nu reușește să trimită mingea în poarta goală, după o ieșire neinspirată a lui Matache.
Min. 79 După încă o fază creată de Parks, la poarta cealaltă Dănciulescu a scăpat cu Pantilimon însă nu a reușit să-l învingă, portarul reușind să respingă cu piciorul.
Min. 76 FC Timișoara reușește prima fază legată din această repriză, cu Parks primind de la Bucur și driblând mai mulți adversari pentru a intra în careu. Atacantul bănățenilor și-a prelungit, însă, prea mult mingea și șutul său din cădere nu i-a pus probleme lui Matache.
Min. 70 Dinamo joacă la adăpostul celor două goluri avans și așteaptă doar greșeala adversarului, care nu pare să mai aibă șanse să revină.
Min. 60 Ritmul a scăzut considerabil, Dinamo având un avantaj confortabil, iar oaspeții fiind incapabili de reacție.
Min. 49 3-1 N'Doye (Dinamo) a transformat lovitura de la 11 metri.
Min. 48 Penalty pentru Dinamo! Bădoi l-a agățat în careu pe Dănciulescu, scăpa spre poarta lui Pantilimon.
Min. 46 Jocul se reia de la scorul de 2-1.
Min. 45 Alexandru Tudor pune capăt primelor 45 de minute.
Min. 45 2-1 Marius Niculae (Dinamo)
Timișoara plătește tribut pasului înapoi făcut prematur și se vede condusă chiar înainte de pauză. Marius Niculae a marcat cu capul, de la 7 metri, de lângă Latovlevici, profitând și de faptul că Pantilimon alunecase.
Min. 39 1-1 N'Doye (Dinamo)
Dinamo egalează prin N'Doye care înscrie cu un șut la firul ierbii de la 30 de metri, în stânga lui Pantilimon, după ce tot el mai expediase două "trasoare" spre poarta bănățenilor.
Min. 36 Matache salvează din nou Dinamo, respingând la un șut puternic al lui Stelian Stancu.
Min. 27 Marius Niculae a scăpat spre poartă, l-a depășit în viteză pe Nibombe, care a revenit, însă, și l-a blocat în momentul șutului, respingând în corner.
Min. 18 Adrian Cristea a șutat puternic de la marginea careului, Pantilimon a respins doar până la Marius Niculae, dar golgheterul dinamoviștilor a trimis mult peste poartă din 8 metri.
Min. 15 Magera a scăpat spre poartă dar Matache a ieșit din careu și l-a blocat.
Min. 12 Pantilimon a salvat în două rânduri suflând balonul din gheata lui Dănciulescu și reținând la un șut foarte bun al lui N'Doye de la 35 de metri.
Min. 10 0-1 Gigel Bucur (FC Timișoara)
Bănățenii deschid scorul în Ștefan cel Mare. Gigel Bucur a primit o minge la 16 metri, a preluat lângă Moți și Tamaș, a pătruns în careu și a înscris la vinclu, la colțul scurt.
Min. 1 A început meciul.