Ultimele Stiri· 3 min citire

FC Timișoara - Ceahlăul 6-0 (FINAL). Trei duble au nimicit Ceahlăul

FC Timișoara - Ceahlăul 6-0 (FINAL). Trei duble au nimicit Ceahlăul

FC Timișoara - Ceahlăul 6-0 (FINAL). Trei duble au nimicit Ceahlăul

Publicat17 oct. 2009, 17:29
Actualizat17 oct. 2009, 20:14

FC Timișoara s-a impus clar, cu 6-0, în fața penultimei clasate, într-un meci din etapa a 10-a a Ligii I.

FC TIMIȘOARA - CEAHLĂUL PIATRA NEAMȚ 6-0

Componența echipelor:

FC Timișoara: Pantilimon - Eder Bonfim, Scutaru, Nibombe, Maxim (St. Stancu 64) - Chiacu, Bourceanu (Alexa 60), Vrsic, Curtean (Artiom Karamian 46) - Magera, Goga. Antrenor: Ioan Ovidiu Sabău.

Ceahlăul: Lipitor - Burlacu, Forminte, Vițelaru, Prodan (Tudosă 58) - Barna, Cebotaru (Staicu 70), V. Achim, Onciu - Doicaru, Vinicius Fabbron (Marc 86). Antrenor: Florin Marin.

Arbitri: Augustus Constantin - Octavian Șovre, Dragoș Iliescu.

Cele mai importante momente ale partidei:

Min. 90+2 Fluier final.

Min. 90 GOOOL FC Timișoara! Hristu Chiacu reușește și el dubla. FC Timișoara - Ceahlăul 6-0.

Min. 85 GOOOL FC Timișoara! Goga reușește și el dubla, înscriind după o centrare de pe dreapta a lui Bonfim. FC Timișoara - Ceahlăul 5-0.

Min. 83 GOOOL FC Timișoara! Dorin Goga marchează pentru 4-0 și pentru urcarea bănățenilor pe primul loc. Scăpat spre poartă, golgheterul Timișoarei a înscris cu o scăriță. FC Timișoara - Ceahlăul 4-0.

Min. 73 Prima ocazie importantă a nemțenilor a venit în urma unor bâlbe în careul Timișoarei. Mingea a fost deviată și a țopăit nestingherită prin careu, însă a lovit doar stâlpul din stânga lui Pantilimon.

Min. 71 Magera a țâșnit spre poartă cu mingea la picior, a șutat la poartă printre picioarele lui Lipitor, însă mingea s-a dus în transversală. Cehul caută în continuare hattrick-ul.

Min. 65 Nemțenii nu se agită să atace poarta adversă, iar gazdele controlează autoritar jocul.

Min. 50 GOOOL FC Timișoara! Lukas Magera reușește dubla, înscriind cu un șut din centrul careului, la care Lipitor a văzut târziu mingea. FC Timișoara -Ceahlăul 3-0

Min. 46 S-a reluat jocul la Timișoara.

Min. 45 Pauză pe "Dan Păltinișanu".

Min. 44 Hristu Chiacu trece pe lângă 3-0, șutul său de la 19 metri lovind transversala.

Min. 35 Doicaru încearcă să-l surprindă pe Pantilimon cu un șut de la mare distanță, dar mingea trece mult peste.

Min. 27 Dorin Goga încearcă să aducă golul trei, însă fie este blocat de apărători, fie se încurcă în minge.

Min. 15 Oaspeții nu reușesc să conteze prea mult în ofensivă, însă se apără bine și reușesc să închidă culoarele.

Min. 4 GOOOL FC Timișoara! Magera i-a pasat excelent lui Chiacu, care, rămas singur cu Lipitor, a înscris cu latul, de la 10 metri. FC Timișoara - Ceahlăul 2-0.

Min. 1 GOOOL FC Timișoara! Magera deschide scorul cu un lob de la marginea careului. FC Timișoara - Ceahlăul 1-0.

Min. 1 A început meciul.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Ultimele Stiri