Utilajul Tunelling Boring Machine (TBM) "Sfânta Parascheva" va începe cel târziu pe 15 august săpăturile la tunelul prin care va trece a doua linie dinspre Străulești spre Laminorului, a anunțat, miercuri, directorul general al Metrorex, Cătălin Homor.
TBM a străpuns, miercuri, peretele mulat la intrarea în stația Laminorului.
"Se produce perforarea pereților mulați și străpungerea TBM a pereților stației, inclusiv intrarea în volumul stației. Este un moment important pentru București. Este o primă etapă foarte dificilă parcursă cu ceas elvețian. Lucrările au fost realizate într-un timp mai scurt decât era programat. Asta ne face să sperăm că lucrurile nu vor întârzia să fie finalizate conform graficului. Obstacolele sunt inerente. Dacă n-am fi lucrat, n-ar fi existat obstacole. Obstacolele întâlnite sunt ordinare", a spus Homor, prezent la stația Laminorului.
El a precizat că pe această linie TBM a avansat cu o medie de 11 metri/zi.
"După ce mașinăria intră în stație propriu-zis, va fi transportată la punctul de lansare, de unde a plecat cu ceva timp în urmă. Chestiunea asta va dura, să zicem, undeva la 2 luni. Cel târziu pe 15 august va pleca din nou pe celălalt fir și, undeva la sfârșitul lunii septembrie, să ne strângem din nou la această stație, dar pe celălalt fir", a explicat directorul general al Metrorex.