Europa Centrală și de Est este o zonă culturală și istorică bine definită. Oricât de importantă este (sau va deveni) identitatea europeană, aceasta nu poate înlocui filonul local, sursă inepuizabilă de material antropologic.
Emisiunea "Europetice" prezintă, pe scurt, scriitori și oameni de cultură din statele acestei zone, anumite obiceiuri din prezent și din trecut, viața orașelor și a satelor. Ne familiarizează cu mâncăruri, statui, papuci, matrioșe, paprika, porți săsești sau ungurești... Și face, uneori, haz de necaz.
Minorități naționale, lingvistice și religioase. Conflicte istorice. Legende și povestiri populare, port, muzică și dansuri. Înainte de a face parte din Uniunea Europeană, România face parte, teritorial si cultural, dintr-o Europă mai mică și mai altfel. Nouă ne place să-i spunem...peticită.