Emil Hurezeanu: Europa, care Europa?

Ultimele alegeri redeschid și califică în același timp un ciclu al crizei în democrația românească. El a început, în mod oarecum neașteptat, odată cu 1 ianuarie 2007, data oficială a europenizării României.

Din 1990 până în 1996, statul român a căutat o a treia cale, între capitalismul japonez și cel suedez. Opțiunea s-a făcut pentru acumulările național-cleptocrate. În exterior, privirea spre Occident s-a împiedicat mereu, dar și degeaba de zidul Kremlinului. După 1996 a început era democraturii. Trăsături: consolidarea structurilor de putere și bogăție ale reprezentanților fostului regim, sub fațada prooccidentală mai sincer-neputincioasă a regimului Constantinescu, mai profesionist-mimetică decât a celui Iliescu-Năstase. Acceptarea survolului avioanelor americane de intervenție în fosta Iugoslavie, din 1999, a fost semnalul includerii României pe harta alianțelor euroatlantice. Alternativa ar fi putut fi extinderea conflictelor din Balcanii de Vest înspre Balcanii de Est, cu pierderea României și Bulgariei în ținutul gri al derivelor manipulate de Moscova.

Occidentalizarea a fost deci efectul unor interese majore ale occidentalilor mai mult decât al performanțelor politicienilor români între 1990 și 2007.

Citește mai mult în Cotidianul