Emil Hurezeanu: Europa, care Europa?

Ultimele alegeri redeschid şi califică în acelaşi timp un ciclu al crizei în democraţia românească. El a început, în mod oarecum neaşteptat, odată cu 1 ianuarie 2007, data oficială a europenizării României.

Din 1990 până în 1996, statul român a căutat o a treia cale, între capitalismul japonez şi cel suedez. Opţiunea s-a făcut pentru acumulările naţional-cleptocrate. În exterior, privirea spre Occident s-a împiedicat mereu, dar şi degeaba de zidul Kremlinului. După 1996 a început era democraturii. Trăsături: consolidarea structurilor de putere şi bogăţie ale reprezentanţilor fostului regim, sub faţada prooccidentală mai sincer-neputincioasă a regimului Constantinescu, mai profesionist-mimetică decât a celui Iliescu-Năstase. Acceptarea survolului avioanelor americane de intervenţie în fosta Iugoslavie, din 1999, a fost semnalul includerii României pe harta alianţelor euroatlantice. Alternativa ar fi putut fi extinderea conflictelor din Balcanii de Vest înspre Balcanii de Est, cu pierderea României şi Bulgariei în ţinutul gri al derivelor manipulate de Moscova.

Occidentalizarea a fost deci efectul unor interese majore ale occidentalilor mai mult decât al performanţelor politicienilor români între 1990 şi 2007.

Citeşte mai mult în Cotidianul