Italianca, în vârstă de 31 de ani, care a reușit să-i sucească mințile unuia dintre cei mai râvniți burlaci de la Hollywood, a realizat un pictorial fierbinte pentru ediția Maxim din Statele Unite.
După ce de-a lungul timpului a avut a avut mai multe aventuri cu fotbaliștii italieni, bruneta a privit mai departe spre Hollywood, unde l-a ochit pe George Clooney.
"Înainte mă jucam mai mult, însă acum nu-mi mai pot permite să-mi pierd vremea având relații nepotrivite", a declarat pentru Maxim USA, Elisabetta Canalis.
Cei doi s-au cunoscut pe terasa de pe acoperișul hotelului Majestic din Roma, unde Clooney lua cina cu Manuele și Michele Malenotti, deținătorii celebrului brand Belstaff. În scurt timp, Elisabetta l-a încântat pe actor care i-a cerut să se mute cu el.
Se pare că ambițioasa italiancă a trecut de la modelling, la actorie și apoi la televiziune, devenind celebră după ce a început să prezinte o emisiune numită "Striscia la notizia" la un post de televiziune italian.
În 2003, Elisabetta a apărut în ipostaze sexy într-un calendar care s-a vândut ca pâinea caldă și care, se pare, a fost motivul despărțirii de sportivul Christian Vieri, cu care era în acea perioadă.