Doliu în lumea scriitoricească: un mare ziarist şi biograf francez a încetat din viaţă
Doliu în lumea scriitoricească: un mare ziarist şi biograf francez a încetat din viaţă
Ziaristul și scriitorul francez Jean Lacouture, biograf al unora dintre cele mai mari personalități ale secolului al XX-lea, printre care Charles de Gaulle și Ho și Min, a murit joi, la 94 de ani.
"A murit în pace, acasă, în Roussillon", a declarat fiica lui Jean Lacouture, Dominique Miollan-Lacouture. În luna septembrie va fi organizată la Paris o ceremonie de omagiere a scriitorului, transmite Agerpres citând un anunț făcut vineri de familie. (sic!)
Ziarist angajat, care a colaborat circa 20 de ani la cotidianul Le Monde, Lacouture a fost un partizan ferm al decolonizării, consacrându-se apoi scrierii biografiilor unor mari personalități ale secolului trecut. Președintele egiptean Gamal Abdel Nasser, scriitorii francezi Francois Mauriac și Andre Malraux, părintele Vietnamului independent, Ho și Min, egitologul Champollion, președinții francezi Charles de Gaulle și Francois Mitterrand sunt personaje ale biografiilor scrise cu pasiune de Lacouture, care l-au propulsat în prim-planul scenei intelectuale din Hexagon.
Născut în 1921 la Bordeaux (sud-vest), într-o familie burgheză, Jean Lacouture a fost atașat de presă al generalului Leclerc la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial. A descoperit atunci Indochina, unde i-a întâlnit pe marii actori ai luptei pentru independență, de la generalul Giap la Ho și Min. A plecat apoi în Maroc, unde i-a scris discursurile mareșalului Juin, și apoi a devenit ziarist, colaborând cu publicațiile Combat, France-Soir și Nouvel Observateur. A lucrat la ziarul la Le Monde între 1957 și 1975.
A scris circa 60 de cărți, uneori controversate, consacrate unor mari figuri istorice (președintele american Kennedy, printre alții), literare (Stendhal, Montesquieu), dar și sportului — rugby. A publicat, între 1984 și 1986, o vastă biografie a lui De Gaulle în trei volume și, în 1991-1992, o istorie monumentală a iezuiților, ambele salutate de numeroși specialiști.
'Mare scriitor, cu o viață bogată asemenea celei din biografiile sale, Jean Lacouture va rămâne pentru stânga și pentru Franța o mare conștiință', a scris pe Twitter premierul francez Manuel Valls.
Citește și:
- 23:58 - Horoscopul banilor pentru săptămâna 27 aprilie – 3 mai 2026. Două zodii dau lovitura, în timp ce trei zodii învață să mai strângă cureaua
- 23:51 - Netanyahu afirmă, după o discuție cu Trump, că are „libertate de acțiune” în Liban
- 23:47 - Kremlinul tună și fulgeră, după noul pachet de sancțiuni al UE împotriva Rusiei. „Vom lua măsuri de represalii. Acestea vor fi dure”
- 23:39 - Ministerul Dezvoltării a alocat aproape 147 de milioane de lei pentru 100 de proiecte de reabilitare a clădirilor
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News














