Poliția spaniolă i-a arestat la Malaga, în sudul țării, pe presupușii ucigași ai muzicianului român Petru Bârlădeanu, omorât la Napoli în 26 martie, sub privirile indiferente ale trecătorilor.
Cei doi, Maurizio Forte, în vârstă de 29 de ani, și Salvatore Forte, în vârstă de 31 de ani, veri, sunt acuzați de crimă cu circumstanțe agravante - legături cu Camorra.
Ei făceau parte dintr-o bandă de opt asasini, care au semănat groaza la Montesanto, în centrul istoric al Napoli, în luna mai, în timp ce încercau să se răzbune pe o bandă rivală .
Românul Petru Bârlădeanu, care își câștiga existența cântând în trenurile din Napoli, a fost ucis în 26 mai, împușcat în torace, sub ochii soției sale care cerea ajutor. Însă lumea din jur a rămas indiferentă, după cum arată imaginile filmate de camerele de supraveghere. Incidentul a provocat o polemică aprinsă în Italia.
Cei opt criminali au venit cu motociclete, cu căști pe cap, înarmați cu mitraliere, și au deschis focul în fața gării Montesanto din Napoli. Potrivit TGCOM, ei fac parte din clanul Sarno-Ricci și voiau să le dea o lecție celor din familia rivală, Mariano. Însă din greșeală l-a împușcat și pe Petru Bârlădeanu. Victima,cu răni în piept și la picior, a încercat să se ascundă în clădirea stației, iar soția sa a încercat să îl ajute să scape. Dar la intrare, bărbatul a căzut.
Între timp trecătorii își văd indiferenți de treburile lor: unii își compostează biletele și merg mai departe, alții vorbesc în continuare la telefon. Câteva momente mai târziu, femeia a rămas singură, iar soțul său i-a murit sub ochi.
În incident a mai fost rănit un adolescent în vârstă de 14 ani.