Fotbaliștii George Blay, Papa Malick, Aleksandr Kolinko și Bruno Simao și-au încheiat conturile cu Dinamo și au devenit liberi după ce oficialii roș-albi au decis să nu le mai prelungească înțelegerile, a declarat luni, impresarul celor patru, Cornel Teodorescu.
"Blay a plecat deja în Belgia și probabil apoi va pleca acasă în Ghana, nu i s-a propus prelungirea înțelegerii. Așa s-a întâmplat și cu Malick, care avea opțiune de prelungire, dar clubul a decis să nu o mai activeze. În schimb, Kolinko și Bruno Simao au semnat înțelegeri pe termen scurt și s-a decis ca ei să nu mai continue la Dinamo. Probabil s-a considerat că nu au valoare de Dinamo", a spus Teodorescu.
Ghanezul George Blay (28 de ani) s-a transferat la Dinamo în vara anului 2006, liber de contract, la dorința expresă a lui Mircea Rednic, care-l cunoștea din campionatul belgian. Fundașul dreapta a evoluat 66 de partide în cele trei sezoane petrecute în Ștefan cel Mare, însă nu a marcat niciun gol.
Papa Malick a semnat în iarnă o înțelegere valabilă pe șase luni, cu opțiune de prelungire pe încă un sezon, și a evoluat în nouă partide în turul campionatului. Senegalezul în vârstă de 28 de ani a fost utilizat în nouă partide pe postul de mijlocaș defensiv. Acesta avea un salariu lunar de 10.000 de euro, iar în cazul în care i s-ar fi prelungit contractul, conducerea lui Dinamo trebuia să-i ofere 240.000 de euro pe an.
Portughezul Bruno Simao a ajuns la Dinamo tot în urmă cu șase luni, însă în prima parte a returului s-a pregătit cu echipa a doua, iar apoi a jucat în 10 meciuri și a marcat un gol. În perioada petrecută la formația din Ștefan cel Mare, fundașul stânga a fost implicat în mai multe scandaluri de presă, fiind acuzat de consum excesiv de alcool.
Portarul letonian Aleksandr Kolinko a fost adus la formația pregătită de Mircea Rednic în urmă cu două luni după accidentările lui Dolha și Lobonț, însă nu a evoluat în nicio partidă.