Ultimele Stiri· 2 min citire

Deși este aproape vară, în județele Brașov și Bistrița-Năsăud a nins sâmbătă noaptea

Deși este aproape vară, în județele Brașov și Bistrița-Năsăud a nins sâmbătă noaptea

Deși este aproape vară, în județele Brașov și Bistrița-Năsăud a nins sâmbătă noaptea

Publicat30 mai 2009, 02:10
Actualizat31 mai 2009, 02:13
SursăRealitatea TV

După temperaturi ce au depășit 30 de grade în anumite zone din țară, s-a reîntors iarna! Chiar înainte de venirea calendaristică a verii, în mai multe zone din țară a nins, iar la peste 1.700 de metri altitudine stratul de zăpadă a ajuns chiar și la 30 de centimetri.

Nu mică le-a fost mirarea celor care în noaptea de vineri spre sâmbătă au avut drum prin localitatea brașoveană Fundata. Ei au fost întâmpinați de ninsoare, chiar dacă vara este foarte aproape.

"Nu mi-a venit să cred, pur și simplu. Am zis: ce se întâmplă? 1 iunie și e zăpadă! Eu cel puțin am 52 de ani, dar așa ceva...", a declarat un cetățean. Cei care au trecut prin zonă au putut chiar să se joace cu bulgări de zăpadă.

Peisajul este demn de sărbătorile de iarnă, însă peste două zile este 1 iunie. Chiar dacă s-a deschis sezonul pe litoral, dacă aveți chef de o bulgăreală, găsiți zăpadă la munte!

Vineri noapte în localitatea Fundata stratul de zăpadă a atins aproximativ cinci centimetri, iar temperatura a coborât sub zero grade.

În zona lacului Vidra, județul Vâlcea, o mașină de teren s-a răsturnat. Alți trei turiști au fost luați prin surprindere de vremea la Piatra Craiului și au cerut ajutorul salvamontiștilor.

A nins și în munții Rodnei. Stratul de zăpadă măsura, sâmbătă, circa cinci centimetri pe creste, după ce toată noaptea a nins, un fenomen mai rar pentru această perioadă, iar mercurul din termometre a scăzut sub zero grade Celsius. Potrivit șefului Serviciului Public Salvamont Bistrița-Năsăud, a nins pe Vârful Ineul, pe Pietrosul Rodnei, dar și pe Vârful Roșu, Corognișul, aflate la peste 1.700 de metri altitudine.

Citește și:

Meteorologii anunță o răcire simțitoare a vremii în acest sfârșit de săptămână

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Ultimele Stiri