Tânărul fotbalist al Farului, împrumutat la Inter Milano, care a debutat în prima echipă a nerazzurilor, spune că i-a ieșit bine jocul contra celor de la FC Vaduz (2-1) și chiar a marcat, însă golul i-a fost anulat, pe motiv că mingea nu depășise linia porții.
Atacantul formației de tineret a lui Inter Milano, Denis Alibec, a declarat azi agenției NewsIn, după debutul la gruparea antrenată de Mourinho, în meciul cu FC Vaduz (2-1), că antrenorul portughez l-a încurajat și i-a dat libertate de mișcare, ceea ce-l face să spere că în viitor va mai fi convocat la prima echipă.
"Înaintea amicalului cu FC Vaduz, Mourinho mi-a spus să intru pe teren și să joc ce știu, fără alte indicații suplimentare. Mi-a ieșit bine jocul, am dat două pase de gol și chiar am și înscris în minutul 50, dar arbitrul a anulat golul pe motiv că mingea nu depășise linia porții, deși sunt convins că a depășit-o. Mă bucur că am debutat la prima echipă și sper ca în viitor să fiu convocat și pentru meciurile din Seria A", a spus Denis Alibec pentru NewsIn.
Atacantul a precizat FC Vaduz, grupare din Liechtenstein, nu a refuzat în niciun moment jocul, cu toate că întâlnea Internazionale Milano, campioana en-titre a Italiei: "Nu au stat numai în apărare, au jucat frumos, dar cam dur, au și ținut arbitrii cu ei, iar din cauza asta oficialii echipei noastre s-au cam supărat. Am învățat foarte multe de la jucătorii lui Inter și voi face tot ce pot pentru a ajunge printre ei. Cu pași mici, dar siguri, voi reuși".
Ambele goluri ale italienilor, la care Alibec a fost coautor, au fost marcate de Arnautovic, în minutele 16 și 63. Alibec a fost împrumutat de la Farul Constanța la Internazionale Milano la începutului lunii iulie a acestui an, iar de atunci a evoluat constant pentru echipa secundă a campioanei Italiei.