Deficitul comercial al României s-a redus în iulie cu circa 75,2% față de luna similară din 2008, la 487,4 milioane euro (2,059 miliarde lei), în condițiile în care exporturile au înregistrat o ușoară creștere față de iulie 2008, la valori exprimate în lei, potrivit INS.
Astfel, exprimat în moneda națională, deficitul comercial al României s-a micșorat în iulie cu 71% față de aceeași lună din 2008, la aproape 2,06 miliarde lei, pe seama unei ușoare reveniri a exporturilor, care au crescut cu 0,1% față de iulie 2008, la 11,73 miliarde lei, corelată cu o scădere de 26,7% a importurilor, până la 13,79 miliarde lei, a anunțat, miercuri, Institutul Național de Statistică (INS).
Exprimat în euro, însă, importurile au scăzut cu 37,4% în iulie, la aproape 3,27 miliarde euro, iar exporturile s-au redus cu 14,5% față de luna similară din 2008, la circa 2,78 miliarde euro, deficitul comercial al României reducându-se astfel pentru a zecea lună la rând.
Pe partea de importuri, cel mai mare declin a fost înregistrat în comerțul cu statele din afara UE, din care România a importat în iulie mărfuri în valoare de 929,3 milioane euro, cu 45,2% mai puțin decât în luna similară a anului trecut - când importurile însumaseră 1,7 miliarde euro.
Importurile din celelalte 26 de state din UE au scăzut în iulie cu 33,6%, la aproape 2,34 miliarde euro, potrivit datelor estimative ale INS.
Cât privește exporturile, România a livrat către statele din afara UE mărfuri de 729,4 milioane euro, cu 22,8% mai puțin decât în iulie 2008, în timp ce exporturile în restul statelor UE au rezistat ceva mai bine, reducându-se cu 11,1%, la aproape 2,05 miliarde euro.
Față de iunie, exporturile au crescut în iulie cu 9,3%, în timp ce importurile au înregistrat un avans de 1,2%, la valori exprimate în euro.
Deficitul comercial al României s-a redus cu 63% în primele șapte luni, la aproape 4,87 miliarde euro. România a importat în primele șapte luni cu 36,6% mai puțin decât în perioada similară din 2008, respectiv 21,2 miliarde euro, și a exportat cu 19,4% mai puțin, de 16,3 miliarde euro.
Exprimat în lei, deficitul comercial s-a adâncit în primele șapte luni cu 57,2%, la 20,58 miliarde lei.
În perioada ianuarie-iulie 2009, exporturile României către țările din afara spațiului comunitar au scăzut cu 30,5% față de aceeași perioadă din 2008, până la 4,19 miliarde euro, iar importurile din afara UE s-au redus cu 44,1%, până la 5,65 miliarde euro.
România a livrat către celelalte 26 de state din UE mărfuri în valoare de 12,15 miliarde euro, cu 14,7% mai puțin decât în ianuarie-iulie 2008, și a importat cu o treime mai puțin, de 15,56 miliarde euro.
Mașinile și echipamentele de transport au avut în continuare cea mai mare pondere în exporturile românești din primele șapte luni, de 42%, fiind urmate de combustibili (6,4%), produse agroalimentare, băuturi și tutun (5,9%), materii prime și materiale (5,8%) și produse chimice și conexe (4,4%). Alte produse manufacturate au reprezentat 35,5% din totalul exporturilor.
La importuri, mașinile și echipamentele de transport au reprezentat 32,8%, fiind urmate de produse chimice (14,6%), combustibili (9%), produse agroalimentare, băuturi și tutun (8,9%) și materii prime (2,6%). Alte produse manufacturate au reprezentat 32,1% din totalul importurilor din primul semestru.
"Diferența dintre dinamica calculată pe baza valorilor exprimate în lei și cea calculată din valori exprimate în euro a fost determinată de deprecierea monedei naționale în lunile ianuarie-iulie 2009 cu valori ce se situează în intervalul 13,9% - 17,8%, față de lunile corespunzătoare din anul 2008", se mai arată în comunicatul INS.
Institutul Național de Statistică (INS) calculează importurile în prețuri CIF, ce includ costurile legate de transport din țara de origine, și exporturile în prețuri FOB, fără astfel de costuri.