Deficitul comercial al României s-a redus în septembrie cu 58,5% față de luna similară din 2008, la 1,055 miliarde euro (4,47 miliarde lei), în condițiile în care scăderea importurilor a depășit de peste două ori reducerea exporturilor, potrivit datelor publicate luni de Statistică.
Astfel, exprimat în euro, importurile au scăzut cu 34% în septembrie, la aproape 3,65 miliarde euro, iar exporturile s-au redus cu 13,1% față de luna similară din 2008, la 2,59 miliarde euro, deficitul comercial al României reducându-se astfel pentru a douăsprezecea lună la rând.
Pe partea de importuri, cel mai mare declin a fost înregistrat în comerțul cu statele din afara UE, din care România a importat în septembrie mărfuri în valoare de 984,7 milioane euro, cu 44,6% mai puțin decât în luna similară a anului trecut - când importurile însumaseră 1,78 miliarde euro.
Importurile din celelalte 26 de state din UE au scăzut în septembrie cu 28,9%, la 2,66 miliarde euro, potrivit datelor estimative ale INS.
Cât privește exporturile, România a livrat către statele din afara UE mărfuri de 607,9 milioane euro, cu 25,6% mai puțin decât în septembrie 2008, în timp ce exporturile în restul statelor UE s-au redus cu 8,3%, la 1,98 miliarde euro. În lei însă, exporturile către restul țărilor din blocul comunitar au înregistrat o creștere de 7,2%.
Față de august, exporturile au crescut în septembrie cu 18,8%, în timp ce importurile au înregistrat un avans de 24,5%, la valori exprimate în euro.
Deficit comercial de 6,9 miliarde euro în nouă luni, în scădere cu 61,4%
Deficitul comercial al României s-a redus cu 61,4% în primele nouă luni, la 6,93 miliarde euro. România a importat în primele nouă luni cu 36% mai puțin decât în perioada similară din 2008, respectiv 28,1 miliarde euro, și a exportat cu 18,3% mai puțin, de 21,18 miliarde euro.
Exprimat în lei, deficitul comercial s-a redus în primele nouă luni cu 55,2%, la 29,3 miliarde lei.
În perioada ianuarie-septembrie 2009, exporturile României către țările din afara spațiului comunitar au scăzut cu 28,7% față de aceeași perioadă din 2008, până la 5,48 miliarde euro, iar importurile din afara UE s-au redus cu 44,1%, până la 7,5 miliarde euro.
România a livrat către celelalte 26 de state din UE mărfuri în valoare de 15,7 miliarde euro, cu 13,9% mai puțin decât în ianuarie-septembrie 2008, și a importat cu 32,4% mai puțin, de aproximativ 20,6 miliarde euro.
Mașinile și echipamentele de transport au avut în continuare cea mai mare pondere în exporturile românești din primele nouă luni, de 41,9%, fiind urmate de combustibili (6,4%), produse agroalimentare, băuturi și tutun (6,1%), materii prime și materiale (6,1%) și produse chimice și conexe (4,7%). Alte produse manufacturate au reprezentat 34,8% din totalul exporturilor.
La importuri, mașinile și echipamentele de transport au reprezentat 33,1%, fiind urmate de produse chimice (14,3%), combustibili (9,5%), produse agroalimentare, băuturi și tutun (8,8%) și materii prime (2,7%). Alte produse manufacturate au reprezentat 31,6% din totalul importurilor din primele nouă luni.
"Diferența dintre dinamica calculată pe baza valorilor exprimate în lei și cea calculată din valori exprimate în euro a fost determinată de deprecierea monedei naționale în lunile ianuarie-septembrie 2009 cu valori ce se situează în intervalul 13,9% - 19,6%, față de lunile corespunzătoare din anul 2008", se mai arată în comunicatul INS.
Institutul Național de Statistică (INS) calculează importurile în prețuri CIF, ce includ costurile legate de transport din țara de origine, și exporturile în prețuri FOB, fără astfel de costuri.