Ultimele Stiri· 2 min citire

Curtea de Justiţie a UE: Fondurile de pensii private din România au încălcat normele europene

1 dec. 2008, 12:00
Actualizat: 20 iul. 2015, 16:16

Curtea de Justiţie a UE: Fondurile de pensii private din România au încălcat normele europene

Articol scris de Realitatea.NET
Sursă: REALITATEA.NET

Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) a confirmat că fondurile de pensii private din România au încălcat normele UE în domeniul Concurenţei, aşa cum a constatat Consiliul Concurenţei din România în 2010, în urma unei investigaţii derulate pe această piaţă, potrivit unui comunicat al instituţiei.

Consiliul Concurenţei a amendat, în  anul  2010, cu  peste  5,2  milioane  lei (aproximativ 1,22 milioane euro) 14  companii  care  au  participat  la  o  înţelegere  anticoncurenţială pe  piaţa administrării private a fondurilor de pensii obligatorii (Pilonul II) din România.

Înţelegerea a vizat aşa numitele “dubluri” (participanţii înregistraţi cu două acte de aderare la fonduri de pensii diferite), în perioada de aderare iniţială la fondurile de pensii administrate privat. Toate companiile sancţionate au acţionat în instanţă Consiliul Concurenţei, solicitând anularea amenzii.

În acest context, al litigiilor aflate pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie având ca obiect anularea amenzilor aplicate, instanţa supremă a dispus sesizarea CJUE, în vederea obţinerii unor clarificări din partea acesteia cu privire la noţiunile de restrângere “prin obiect” şi de afectare semnificativă a concurenţei.

În ceea ce priveşte contextul economic şi juridic în care se înscrie aceasta înţelegere, CJUE a reţinut că legislaţia naţională impunea obligativitatea aderării persoanelor vizate la unul dintre fondurile de pensii private autorizate în acest scop. Această aderare devenea validă din punct de vedere legal doar la momentul înregistrării sale la CNPAS.

Totodată, persoanele care s-au înscris la mai mulţi administratori ai unor asemenea fonduri nu au efectuat o aderare validă şi trebuiau repartizate între aceste fonduri, în mod direct proporţional cu numărul de persoane a căror aderare fusese validată pentru fiecare dintre fondurile respective.

Hotărârea CJUE pronunţată în Cauza C-172/14 ING Pensii a validat susţinerile autorităţii de concurenţă, stabilind că acordurile de împărţire a clienţilor încheiate între fondurile de pensii private în cauza principală constituie o înţelegere care are un obiect anticoncurenţial, fără ca numărul de clienţi vizaţi de aceste acorduri să poată fi relevant în scopul aprecierii condiţiei referitoare la restrângerea concurenţei în cadrul pieţei interne.

Anterior acestei decizii, opinia Avocatului General Nils Wahl a confirmat, de asemenea, poziţia Consiliului Concurenţei, în sensul că acordurile încheiate între administratorii fondurilor de pensii administrate privat pentru repartizarea persoanelor care au semnat mai multe acte de aderare au denaturat concurenţa pe piaţa pensiilor private obligatorii.

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Ultimele Stiri