Cursul de referință al BNR a coborât ușor miercuri, cu 0,03% până la 4,3005 lei/euro, pe o piață fără volume de tranzacționare semnificative, în condițiile în care nici monedele țărilor din regiune nu au evoluat într-o direcție clară.
Marți, Banca Națională a României (BNR) afișase un curs de referință de 4,3017 lei/euro.
"E o stare de expectativă, în condițiile în care pe plan politic se așteaptă vești proaste, iar pe plan bancar, investitorii se așteaptă ca BNR să țină în continuare lucrurile sub control și să sprijine leul", a declarat un dealer bancar pentru NewsIn.
Leul s-a apreciat ușor în primele tranzacții, de la 4,2990 la 4,2960 lei/euro, după care s-a depreciat treptat până în apropiere de 4,3030 lei/euro, iar la 13:55, băncile cumpărau un euro cu 4,3030 lei și îl vindeau cu 4,3080 lei.
În regiune, cursul monedei ungurești a oscilat între 276,32 și 278,47 forinți/euro, iar al celei polone între 4,2624 și 4,2824 zloți/euro, fără o direcție clară de evoluție.
Pe piețele internaționale, moneda americane s-a depreciat treptat de 1,47 la 1,4770 dolari/euro, după care a recuperat o parte din teren, iar la 13:55, ora României, euro era cotat la 1,4760 dolari.
Față de dolarul american, cursul de referință afișat miercuri de BNR a scăzut cu peste 2 bani (0,84%), până la 2,9130 lei/dolar, de la nivelul de marți, de 2,9376 lei/dolar.
Banca Națională a României a afișat, în prima parte a zilei de miercuri, un nivel mediu al dobânzii la depozitele atrase (ROBID) pentru o zi (overnight) de 9,98% pe an, în ușoară scădere față de cel din ședința anterioară, de 10,09% pe an, iar pentru depozitele overnight plasate (ROBOR) dobânda a scăzut la 10,48% pe an, de la nivelul de marți, de 10,59% pe an.
Pe piața monetară, dobânzile la depozitele pentru o zi de tip overnight continuă să se mențină la niveluri ridicate, de 10-10,50% pe an, peste nivelul dobânzii cheie, de 8% pe an.