Banca Națională a României (BNR) a afișat un curs de referință de 4,2862 lei/euro, în creștere cu 0,11% față de ziua anterioară, după o stabilitate a cotațiilor în prima parte a ședinței. Miercuri, BNR afișase un curs de referință de 4,2817 lei/euro. Față de dolar, cursul de referință al BNR a scăzut cu peste un ban, la 3,3517 lei/dolar, de la 3,3666 lei/dolar miercuri.
Moneda națională a stagnat la nivelul din seara precedentă, de 4,28 lei/euro, în condițiile în care, în regiune, celelalte valute emergente au intrat, în deschiderea ședinței pe o ușoară tendință de depreciere.
"Cursul de schimb are o evoluție stabilă, în apropierea nivelului din seara precedentă, de 4,28 lei/euro. Celelalte valute din regiune, precum zlotul sau forintul, s-au depreciat ușor", a declarat un dealer, pentru NewsIn.
Leul a fluctuat, în deschiderea ședinței, într-un interval restrâns, între 4,2790 și 4,2860 lei/euro, stabilizându-se ulterior în jurul nivelului de 4,28 lei/euro. La ora 10:30, băncile cumpărau un euro cu 4,2820 lei și îl vindeau cu 4,2885 lei.
În zonă, zlotul polonez a pierdut teren de la 4,6040 unități/euro la 4,6387 unități/euro, în timp ce forintul s-a depreciat de la 301,58 unități/euro la 304,18 unități/euro.
Pe piețele internaționale, moneda americană s-a apreciat de la 1,2870 unități/euro la 1,2734 dolari/euro, iar la 10:30, ora României, euro era cotat la 1,2749 dolari.