Cum bag de seamă că iar se întărîtă treaba – an electoral, de! – nu vă mai bat la cap cu „aşa da aşa nu”. Vă propun o istorioară. Şi vedeţi dvs ce faceţi cu ea,
În „Scrisori provinciale” Ştefan Bănulescu povesteşte despre un calemgiu ambulant care scria în locul necunoscătorilor de carte ce ar fi vrut ei să scrie dacă ar fi ştiut s-o facă. Calemgiul avea ca instrumente de lucru hîrtie, tocul de scris, călimara cu cerneală în care înmuia tocul şi nisip cu care usca cerneala de pe foile scrise.
