Cristian Mungiu povestește cum a trăit căderea comunismului

Cristian Mungiu nu va uita niciodată unde se afla când a căzut regimul comunist al lui Nicolae Ceaușescu. În 1989 Mungiu lucra la un ziar lunar studențesc din Iași, când revoluția a început și Bucureștiul s-a prăbușit, scriu jurnaliștii irlandezi.

"Toată lumea era automat pe străzi. Am fugit la ziar și am îmbrățișat pe toată lumea, iar din acel moment ziarul lunar a devenit unul zilnic. Oamenii ne aduceau țigări și băuturi doar ca să continuăm să scriem. Nu știam cum să facem un ziar cu informații, era doar unul de opinie. Toată lumea scria editoriale", povestește Mungiu.

"20 de ani mai târziu Mungiu este în fruntea unui nou val de realizatori de film români care au făcut lumea filmului să se ridice și să observe munca lor. Filmul 4 luni, 3 săptămâni și 2 zile a câștigat marele premiu al festivalului, Palme d'Or, în 2007", scrie Sunday Independent.

Mungiu și-a dorit dintotdeauna să fie realizator de film, încă de când era un adolescent care se uita la toate filmele străine disponibile pe piața neagră. Școala de film nu a fost o opțiune, dar jurnalismul l-a implicat în povestiri. Abia după căderea comunismului și-a urmat adevărata pasiune.

Cel mai recent film al său, Amintiri din Epoca de Aur, este un efort de colaborare. Mungiu a scris și produs cinci povești severe și pline de umor (regizează doar una dintre ele) despre luptele oamenilor obișnuiți în timpul regimului comunist.

Cea mai bună poveste este considerată de jurnaliștii irlandezi legenda unor săteni care sunt atât de disperați de vizita oficialilor de partid încât rămân blocați toată noaptea într-un carusel în funcțiune.
"Stând aici, în restaurantul unui luxos hotel londonez, Mungiu este atât de departe de România arătată în film, ca și când fi pe lună. Este o Românie care încă ocupă un loc în mintea sa. A lansat o serie de filme, care a început cu drama 4,3,2, care speră că vor prezenta o viziune echilibrată despre anii '80 din România".

Inventivitatea arătată de personaje în fiecare dintre povești în timp ce încearcă să procure mâncare sau bunuri a fost, spune Mungiu, principala lecție pe care oamenii au învățat-o în acea perioadă. "Nu era vorba despre bani. Nu prea aveai ce face cu banii. Era vorba despre formarea unor relații, și în final toată lumea a găsit o soluție. Ori aveai o rudă în afara țării, ori altcineva avea o rudă, sau cunoștea pe cineva la alimentara", explică Mungiu.

"Totul era raționalizat în acele zile. Ceaușescu personal s-a implicat, spunând să s-a descoperit științific că produsele din carne nu sunt bune că 100 de grame de carne pe săptămână ar trebui să fie de ajuns. Dar oamenii găseau modalități de a trece peste asta. De exemplu, ce făceau părinții mei. Tata era profesor de medicină la Universitatea din Iași și schimba unele cadouri pe care le primea în calitate de medic - în principal sticle de whisky - pe porci. A găsit pe cineva care avea o fermă privată de porci, iar acel tip credea că a avea wisky era cel mai aristocratic lucru de pe pământ. Tata schimba șapte litri de whisky pentru jumătate de porc", spune regizorul român.

Propriile sale amintiri despre era comunistă nu sunt la fel de gri precum ale altora, mai ales datorită vârstei sale. "În ultimii ani a fost o țară foarte foarte săracă și lipseau toate - mâncarea, lumina, căldura și așa mai departe. Aveam doar 21 de ani când comunismul s-a prăbușit și multe dintre aceste lucruri îi îngrijorau pe părinții mei. Nu trebuia să ne facem griji, era datoria lor să rezolve asta, astfel că amintirile noastre din acea perioadă nu sunt atât de întunecate".

Umorul arătat în "Amintiri din Epoca de Aur" este cel care a susținut oamenii în acea perioadă și această colecție de legende urbane este mărturia acelui lucru. "Acest tip de umor ne-a ținut în viață în timpul sistemului. Toți făceau glume despre oamenii de la putere, despre Ceaușescu și soția sa. Asta îi făcea puțin mai umani", spune el.

Prin poveștile despre indivizi, mai degrabă decât despre regim, Mungiu speră să prezinte mai bine modul în care era viața în acele zile întunecate. "În principal acestea sunt povești despre oameni și efectele secundare ale comunismului și nu direct despre sistem. E mult mai ușor pentru specttori să urmărească asta și cred că așa ar trebui să fie filmele. Asta e marea diferență între ceea ce facem și ceea ce realizatorii de film au făcut imediat după căderea comunismului. Filmele erau pline de mânie și comentarii și încercau să rezolve lucrurile cu sistemul. Acele filme erau lecții de istorie, și nu ar trebui să fie astfel".  

Filmele ar trebui să fie povești, spune Mungiu, adăugând că spectatorul nu ar trebui să simtă că îi este dată o lecție de istorie.