Elena Udrea, Elena Băsescu, Monica Iacob-Ridzi sunt trei produse ale anilor 2000 care mă îngrijorează mult mai mult decât circarii de Pipera sau tribunii maimuţelor electrocutate.
Nu mă sperie greşelile de gramatică, nici siliconul din buze, nici anturajul de Dorobanţi. Toate pot fi folosite ca argumente ale autenticităţii într-un discurs politic. Sîsîitul acela alintat din frazele Elenei Băsescu putea cîştiga voturi pe bune, ca şi o temă precum legalizarea drogurilor uşoare. Problema adevarată este însă regizarea succesului şi încăpăţînarea falsului. Cu asta se confruntă acum PDL. Mor de rîs cînd văd lideri locali, din ăia fruşti, fără fasoane, care trebuie să-şi îmbîrlige limba explicînd cazul EBA.
