Comunismul subzistă în România, în politică sau administrație, otrăvind venele societății, potrivit Le Monde

Într-un spațiu larg, cotidianul francez se apleacă aspura represiunii comuniste, un regim totalitar care controla viața fiecărui individ, până în cele mai mici intimități și care a reușit să distrugă încrederea românilor unul în celălalt acum, chiar și la 20 de ani după Revoluție. Deschiderea arhivelor Securității, produsă cu întârziere, a scos la iveală rețelele de spionaj și mulți dintre cei care și-au văzut dosarul au constatat că cei care i-au denunțat au fost prietenii apropiați, vecinii sau chiar membri ai familiei.

Le Monde reia istoria unui disident român, Vasile Gavrilescu, care a fost de două ori întemnițat în închisorile comuniste. "Este un supraviețuitor, un fel de baobab, care rezistă la temperaturi insuportabile", îl descriu jurnaliștii francezi pe cel care a fost închis alături de elita politică și culturală a României, ajungând astfel, ironic, ca tocmai în temniță să primească o educație solidă, învățând până și limba franceza. La Craiova, alături de viitoarea soție, Aurora,  Vasile pune bazele unei rețele clandestine. Denunțați și arestați doi ani mai târziu, Aurora este condamnată la 12 de ani, iar Vasile la 22 de temniță. "Am avut ocazia să beneficiez de o frumoasă educație în închisoare, alături de miniștri, de aristocrați, de intelectuali, de persoane venite de la Sorbonna și Oxford", explică acesta.

Ieșit din închisoare în 1964, în același timp cu soția lui, Vasile Gavrilescu o regăsește pe aceasta distantă. Devine electrician, dar Securitatea îi face viața imposibilă. Încearcă să fugă singur, traversând Dunărea, dar este prinspe malul iugoslav și predat autorităților române, contra unui vagon de sare. Este condamnat la șapte ani, iar la ieșire, după trei ani și jumătate, își cunoaște fiica născută cât el era în detenție. Începe să scrie, pentru a se elibera de ura față de regim.

Pe 23 noiembrie 1972, agenții de Securitate îi percheziționează apartamentul, în urma unei scrisori anonime care îl acuză de trafic cu pietre prețioase. Securiștii îi găsesc manuscrisele ascunse bine, pe fundul dublu al unui sertar. În 1985, retrăgându-i-se cetățenia română, se mută la Paris, cu Aurora și cei doi copii. Aurora moare în 1991, iar doi ani mai târziu, Gavrielescu revine în România.

La fel ca celelalte mii de victime ale represiunii, vrea să își vadă dosarul personal de la Securitate. După ani de solicitări, în noimbrie 2001, își citește dosarul de 22 de volume din arhivele CNSAS. Angoasele racapătă chip, pentru că află că Aurora semnase un formular de colaborare, iar după eliberarea din închisoare informase Securitate cu privire la deplasările, intențiile și scrierile lui. "Dosarul conținea lista a 43 de persoane, prieteni, cunoștințe. colegi, vecini. "Toată lumea din jurul meu colabora. Iar eu eram ca un pește în acvariu", comentează Gavrilescu, care a scris 17 cărți, de la autobiografie la poezie, pentru a descrie natura malefică a vechiului "sistem torționar". 

Trecutul i-a preocupat puțin pe români, iar vechii securiști au acum certificat de revoluționar

Este greu să explici amploarea răului, la 20 de ani după, să restitui cu fidelitate teama, intimidarea și represiunea poliției politice din România. În vremea comunismului, 10.000 de persoane au fost executate fără niciun proces."A fost o experiență totalitară unică. Ceaușescu a conceput Securitatea ca pe garda lui pretoriană, poliția sa secretă nesupusă Moscovei", explică pentru Le Monde Vladimir Tismăneanu, președintele Comisiei prezidențiale pentru studiul dictaturii comuniste.

Problema mai mare, tranșează jurnaliștii francezi, este aceea că nici după prăbușirea dictaturii, românii nu și-au reglat conturile cu trecutul: "Puterea a revenit unui vechi cadru al Partidului Comunist, Ion Iliescu, ales de două ori președinte. Iliescu a mizat nu pe transparență vis-a-vis de crimele trecutului, ci pe uitare. Fără a ține vreun discurs nostalgic, el a vrut să întoarcă pagina, să o ardă" . "El are o mare responsabilitate. Nu avea niciun interes să deschidă cutia Pandorei", este citat în articol Alexandru Gussi, istoric și consilier al actualului președinte, Traian Băsescu.  Dar trecutul s-a impus în cele din urmă dezbaterii publice. În 1999 a fost creat CNSAS, fără a obține însă gestionarea întregii arhive, încredințată succesorului Securității, SRI.

Decospirarea Monei Muscă, fost ministru al Culturii, acuzată că a denunțat activitatea studenților străini din campusul ei, în 1977, este interpretată de Le Monde ca fiind un gest mai degrabă simbolic, pentru că Mona Muscă avea o reputație impecabilă, datorată militantismului ei pentru o lege a lustrației.

Întârzierea enormă și lipsa voinței de a deschide arhivele Securității explică continuitatea la putera a personalului din vechiul regim. "Putem fi în același timp o dansatoare și un elefant? Răspunsul este: evident da", spune trist Germina Nagat, de la CNSAS. Aceasta povestește că erau între 10.000 și 15.000 de ofițeri de la Securitate la finele anului 1980. Mulți au obținut certificate de revoluționari, care le-au dat privilegii la ieșirea la pensie. Ei sunt în parlament, în presă, în administrație. Au informat, redactat rapoarte, sau chiar mai rău, au făcut parte din aparatul de represiune. "Am identificat mai mult de 400 de suspecți pentru torturi și asasinate. Niciunul nu a fost cercetat. Condamnarea comunismului a fost utilizată doar într-o manieră politică", spune Marius Oprea, care conduce Institutul de investigare a crimelor comunismului. Din precauție, soția și fiul locuiesc în Germania.

Unul dintre persoajele cele mai controversate, la adăpostul afacerilor și al politicii, este Dan Voiuclescu, scrie Le Monde în finalul articolului. Proprietar al mai multor posturi de televiziune, el face obiectul unei anchete a CNSAS, care a demonstrat legăturile lui cu Securitatea. Le Monde a încercat să vorbească cu Dan Voiculescu, dar răspunsul biroului de presă a fost scurt: "Subiectul nu ne interesează, nu corespunde strategiei noastre. Trecutul nu este grija noastră".